x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cine intra in A?

Cine intra in A?

11 Iun 2005   •   00:00

Daca in Seria I FC Vaslui si-a asigurat promovarea de cateva saptamani, numele celorlalte doua echipe care vor juca de la anul in prima divizie le vom afla azi, dupa ultima etapa.

SERIA a II-a. Cele doua echipe care se lupta pentru promovare sunt Pandurii Tg. Jiu si FC Sibiu, primii avand un avantaj de un punct. Daca sibienii vor intalni pe propriul teren pe Dacia Mioveni, o echipa lipsita de griji, misiunea pandurilor pare a fi mult mai dificila. Ei se vor deplasa la Turnu-Severin, unde vor intalni pe Building Vanju Mare, care are nevoie de cele 3 puncte pentru a evita retrogradarea. Gorjenii vor fi sustinuti la aceasta partida de cateva mii de suporteri, acestia, impreuna cu echipa si conducerea, anuntand ca se vor intoarce pe jos acasa in cazul unui rezultat favorabil. Meciul de la Sibiu va fi condus de Victor Berbecaru, iar cel de la Severin de Cristi Balaj, care l-a inlocuit pe Marian Salomir, desemnat initial.

SERIA a III-a. Inaintea ultimei etape, Jiul Petrosani si Gaz Metan Medias au acelasi numar de puncte, 62. Cele doua echipe sunt egale si la capitolul intalniri directe, fiecare castigand cu 1-0 disputa de pe propriul teren. Daca Jiul va invinge la Unirea Dej, iar Gaz Metan pe CS Deva, "minerii" vor promova datorita golaverajului superior. Partida de la Dej va fi arbitrata de Tiberiu Lajos, iar cea de la Medias de George Luca.

×
Subiecte în articol: sport