x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cine o va înlocui pe Simona Halep?

Cine o va înlocui pe Simona Halep?

de Adi Munteanu    |    25 Sep 2020   •   08:53
Cine o va înlocui pe Simona Halep?
Sursa foto: Hepta

În acest moment avem în Top 100 WTA cinci jucătoare de tenis, dintre care cea mai tânără are 26 de ani, revenita în circuit Patricia Țig. În rest, Simona Halep are 28 de ani, Irina Begu și Sorana Cîrstea au 30, iar Ana Bogdan, 27. Dincolo de pragul locului 100 majoritare sunt tot veterane (Mihaela Buzărnescu, 127 WTA, 32 de ani și Monica Niculescu 141 WTA, 32 de ani). Cel mai bine clasate jucătoare tinere sunt Jaqueline Cristian (22 de ani, 167 WTA) și Gabriela Ruse (22 de ani, 179 WTA).

 

Actuala generație de tenismene a crescut începând în urmă cu 12 ani când președintele Federației Române de Tenis era fostul mare campion Ilie Năstase. Acesta a adus sponsori și înființat o mulțime de turnee mici în circuitul ITF în România, la care tinerele noastre jucătoare beneficiau de wild-carduri. Aveau astfel posibilitatea să joace, să acumuleze puncte și ceva bani, chiar dacă nu foarte mulți. Însă participarea la aceste turnee era infinit mai ieftină decât să fi mers la turnee similare din străinătate, prin Turcia, Maroc sau Egipt. La Brăila, de exemplu, erau organizate 6 turnee de tenis din categoria ITF 15.000$, iar la Câmpulung Muscel, Sibiu, Bistrița, Cluj erau câte trei turnee din aceeași categorie. Câștigarea unui astfel de turneu aduce 10 puncte în clasament și un cec de 2.500 de dolari. Apoi, după câteva astfel de trofee, tinerele jucătoare pot accede la turnee mai mari, de 25.000$, 60.000$, unde valoarea premiilor și numărul de puncte sunt considerabil superioare. Urmează al treilea pas, turneele WTA 125K și apoi accesul în lumea bună a WTA. Însă pentru toți acești pași este mare nevoie de multe turnee mici, aici, acasă.

Simona Halep, de exemplu, și-a început cariera de senioare după ce a câștigat turneul ITF de 25.000$ de la București în 2009, și până la primul trofeu WTA de al Nürnberg, Germania, a câștigat 6 turnee mici de nivelul ITF.

La fel și Mihaela Buzărnescu. Până să ajungă pe locul 20 mondial WTA a câștigat turneele de 10.000$ de la Pitești (de două ori), Brașov, București, Onești sau Constanța. De altfel, Mihaela este recordmenă absolută, cu 56 de turnee câștigate în circuitul ITF.

 

Tineri dornici, puține competiții

În ultimii ani, în România, aceste turnee s-au împuținat. De la peste 200 de turnee organizate anual, în acest moment mai sunt mai puțin de jumătate, și nu din cauza pandemiei de COVID. Numărul acestora a scăzut de la an la an din lipsa sponsorilor care s-au retras rând pe rând. Mulți dintre aceștia au motivat retragerea sprijinului după îndepărtarea lui Ilie Năstase de la federație. Înlocuitoarea fostului campion, Ruxandra Dragomir, nu a reușit să țină finanțatorii aproape de tenis și tinerii tenismeni au fost nevoiți să facă deplasări costisitoare în Spania, Maroc, Tunisia sau Turcia. Era mai puțin costisitoare o deplasare la Balș (da!, la Balș a existat un turneu ITF 10.000$!), la Onești sau la Pitești.

 

La masculin, practic, nu existăm

Dacă la fete avem totuși 11 jucătoare în Top 200, la masculin nu existăm. Cel mai bine clasat tenismen român este Marius Copil, 29 de ani, pe locul 201 ATP. Al doilea român în clasamentul ATP este tânărul Filip Cristian Jianu, 19 ani, clasat pe locul 383 mondial. Acesta fost nevoit să adune cele 100 de puncte în Antalya (la trei turnee, Turcia), Monastir (Tunisia), Koblenz (Germania), Heraklion (două turnee, Grecia) sau Poznan. Singurele turnee din România: București și Iași.

Și, totuși, la masculin avem o mică speranță, Nicholas David Ionel, 17 ani, locul 516 ATP. Acesta are 7 victorii în ultimele 15 meciuri și un turneu de categoria „Future” câștigat la Heraklion (10 puncte ATP și 2.100 de dolari). Dar și Nicholas poate eșua dacă nu este ajutat, iar acest sprijin trebuie să vină în primul rând din țară. Atât din partea guvernului, prin finanțare, cât și din partea Federației Române de Tenis, prin atragerea de sponsori și prin organizarea de turnee în România.

 

Echipa României U12, David Popa, Sergiu Urzică, Rareș Rugină și antrenorul Gabriel Caloian, a câștigat „Nations Cup -  European Games of Tennis 2020” din Cehia. Dar supraviețuirea în acest sport abia acum începe

 

 

Tenisul este un sport scump, iar fără ajutorul statului va deveni inaccesibil. În Canada, Franța, Marea Britanie, Rusia etc. sunt programe guvernamentale care sprijină tenisul și pe tinerii jucători. Bianca Andreescu a luat un Grand Slam datorită sprijinului pe care i l-a acordat guvernul canadian.

Ion Țiriac

Gândiți-vă ce se va întâmplă cu acest sport după ce se vor retrage Simona Halep, Sorana Cîrstea, Buzărnescu, Begu. La un moment dat, își vor dori și ele o familie, copii. Cât să mai joace? Au deja o vârstă, vor mai juca 4-5 ani și se vor gândi și la ele, la viitorul familiei lor. Ce vine atunci în urma lor? Generația următoare trebuia deja pregătită. Când ai numărul 1 mondial o jucătoare de 26 de ani trebuia să mai ai încă 20 de tinere jucătoare de 18-19 ani în Top 100.

Ion Țiriac

Dacă nu se recuperează Arenele Progresul de la BNR, tenisul din România va muri încet, dar sigur. Este inadmisibil să ții o arenă de tenis doar ca să o lași să se degradeze. Pe acel teren eu și cu Țiriac am făcut mari performanțe.

Ilie Năstase

 

×