Criza economică nu s-a terminat pentru Steaua şi Gigi Becali. Patronul "roş-albaştrilor" jubila atunci când a scăpat de lipsa acută de lichidităţi în ianuarie, dar se pare că s-a bucurat prea devreme, în condiţiile în care sponsorul principal, Citibank, vrea să rupă contractul cu Steaua deoarece nu crede că echipa din Ghencea în promovează imaginea aşa cum ar fi nevoie.
Este cel puţin surprinzătoare vestea că echipa cea mai cunoscută din România este considerată un mijloc "insuficient" de mediatizare pentu compania respectivă. Contractul mai avea şase luni până când se încheia, iar decizia nu a fost primită bine de oficialii stelişti. Supărarea lor este, probabil, explicabilă, având în vedere că valoarea contractului era de 1,3 milioane, iar sponsorii ceilalţi nu aduc, toţi bani la echipă, anunţă Gsp.
În cazul în care Citibank obţine ceea ce îşi doreşte, desfacerea contractului, Steaua va mai avea ca sponsori aducători de bani Ceresit şi Grand Casino. Nike şi Bigotti sponsorizează şi ei gruparea militară, dar nu cu bani. Aceste două companii asigură necesatul de echipament sportiv şi formal pentru elevii lui Marius Lăcătuş. "În cadrul strategiei de repoziţionare a ofertei de produse pentru persoane fizice pentru anul 2009, Citibank caută noi modalităţi de promovare a brandurilor sale. Contractul, în forma lui actuală, va înceta! Reprezentanţii departamentului de marketing ai Citibank şi ai clubului Steaua lucrează împreună, căutând noi posibilităţi de colaborare, ţinând cont de noua strategie", au explicat oficialii companei de pe faţa tricourilor jucătorilor stelişti. Valeriu Argăseală nu este de aceeaşi părere cu oficialii companiei, şi va încerca să îi convingă pe aceştia să ducă la bun sfârşit contractul. "Îi aşteptăm pe cei de la Citibank la discuţii, pentru că avem un contract ferm. Poate le vom oferi un alt tip de promovare", a precizat preşedintele Stelei pentru sursa citată.
Antena3.ro
Citește pe Antena3.ro