Internaţionalul peruan Andres Mendoza a sosit sâmbătă noapte în Bucureşti pentru a semna contractul cu Steaua. Astăzi şi mâine sunt aşteptaţi columbienii Jose Pepe Moreno şi Dayro Moreno.
STEAUA - Andres Mendoza a ajuns deja în România
Internaţionalul peruan Andres Mendoza a sosit sâmbătă noapte
în Bucureşti pentru a semna contractul cu Steaua. Astăzi şi mâine sunt aşteptaţi
columbienii Jose Pepe Moreno şi Dayro Moreno.
Pe numele său complet Andres Augusto Mendoza Azevedo şi în vârstă de 29 de ani, atacantul peruan reprezintă o adevărată lovitură pe piaţa transferurilor. Ieri seară, târziu, era aşteptat să ajungă în România şi vârful columbian Jose Alcides Moreno Mora, în vârstă de 26 de ani, de la Independiente Buenos Aires. Astăzi sau, cel târziu, mâine, va sosi în Bucureşti şi golgeterul la zi al campionatului columbian, Dayro Mauricio Moreno Galindo (22 de ani), de la Once Caldas.
“GOLEADOR”. Aflat deja în Bucureşti, Andres Mendoza a mai evoluat la Sporting Cristal, FC Bruges, Olympique Marseille şi Dinamo Moscova. Poreclit “El Condor” (“Condorul”) sau “La Pantera” (“Pantera”), peruanul are 36 de selecţii şi şase goluri în naţionala statului Peru. Atacantul a fost principalul artizan al eliminării lui Dinamo din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, în 2002. Atunci evolua la FC Bruges şi a marcat două din cele patru goluri ale echipei sale în dubla manşă cu formaţia dinamovistă, pe care belgienii au învins-o cu 3-1 şi 1-0.
A semnat pe doi ani şi jumătate
Andres Mendoza a semnat ieri un contract pe doi ani şi jumătate cu Steaua şi va fi prezentat astăzi, când va efectua şi vizita medicală. “Sunt foarte fericit. Obiectivul principal pentru mine şi pentru Steaua este titlul, care ne va duce în UEFA Champions League, acolo unde această echipă este obişnuită să joace an de an. Le promit fanilor că voi face tot ce ţine de mine pentru a ajuta echipa să-şi atingă obiectivele”, a spus Mendoza.