x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Craiova scapă de primul jucător: Njock va evolua în Germania

Craiova scapă de primul jucător: Njock va evolua în Germania

12 Iun 2009   •   00:00

Atacantul camerunez Jeremie Njock va pleca în Germania, pentru a sta alături de familie şi va încerca să joace acolo, la o echipă din ligile inferioare. ""Sunt foarte dezamăgit după această înfrângere şi e normal ca toată lumea să fie supărată pentru ce s-a întâmplat miercuri, toată lumea e şocată. Am avut lacrimi în ochi, fiindcă era ultimul meu meci pentru Universitatea Craiova şi am vrut să plec cu inima împacată, cu o impresie bună şi cu o calificare în Europa"", a spus fotbalistul din Camerun.



În continuare, el a precizat: ""Nu cred că am ratat Europa în partida cu Vaslui, s-a pierdut mai demult, la acel 1-1 acasă cu Gloria Buzau sau în Ghencea, când la 1-1, la pauză, antrenorul a făcut o schimbare care nu trebuia făcută"".

După cum informează site-ul oficial al clubului, citat de Agerpres, jucătoru a mai spus: ""Florin Costea merită să joace în Europa, fiindcă a făcut un retur senzaţional, şi era bine şi pentru CV-ul lui şi pentru cariera lui. Am vorbit cu domnul Mititelu, voi merge în Germania să stau alături de familie şi voi încerca să joc la o echipa de acolo din ligile inferioare"".

La finalul declaraţiei sale, fotbalistul a menţionat: ""Am trăit aici, la Craiova, cele mai frumoase momente din viaţa mea de fotbalist, aici am jucat pentru prima oară în faţa a 25.000 de spectatori, am fost iubit de suporteri. Asemenea lucruri nu se uită aşa uşor şi spăr să revin, nu ştiu în ce calitate, în Craiova."

×
Subiecte în articol: sport