x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa Davis / Vântul anulează meciul dintre Spania şi Serbia

Cupa Davis / Vântul anulează meciul dintre Spania şi Serbia

06 Mar 2009   •   00:00

Rafalele de vânt înregistrate ieri şi astăzi în  Benidorm i-au forţat pe arbitrii meciului de Cupa Davis dintre Spania şi Serbia să recurgă la măsura de anulare a primei zile a acestei dispute din primul tur al Grupei Mondiale.



"Federaţia Internaţională de Tenis şi comitetul de organizare au comunicat că arbitrii au decis anularea partidelor zilei de vineri", a precizat federaţia iberică de tenis, citată de Mediafax. Motivul anulării este acela că vântul puternic a afectat structura tribunelor care au fost amenajate provizoriu pentru acest evenimet. "Rafalele de vânt foarte puternice au afectat structura tribunelor. Inginerii, tehnicienii şi experţii de securitate sunt analizează eventualele deteriorări", adaugă forul iberic. În prima zi a disputei Spania-Serbia era programată partida de simplu dintre David Ferrer şi Novak Djokovici, urmată de duelul dintre Rafael Nadal şi Janko Tipsarevici.

×
Subiecte în articol: sport