x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa Romaniei - Arges si National sunt in "sferturi"

Cupa Romaniei - Arges si National sunt in "sferturi"

de Mihai Igirosanu    |    08 Noi 2006   •   00:00
Cupa Romaniei - Arges si National sunt in "sferturi"

Hunedoara va gazdui astazi cel mai echilibrat meci al optimilor de finala din Cupa Romaniei Timisoreana, Poli Timisoara - CFR Cluj. FC Arges si FC National sunt primele echipe calificate in sferturile de finala.

La Targu-Jiu, pitestenii au trecut lejer de UTA prin golurile lui Chita si Bazzi, iar la Alexandria, dupa un meci dramatic, "bancarii" au eliminat divizionara B, FC Caracal, prin reusita din prelungiri a lui Eric Lincar.

DERBY. Cele doua rivale din vest au prefatat confruntarea de pe Stadionul Michael Klein cu un razboi dur al declaratiilor. Totul a inceput luni, cand patronul lui Poli, Marian Iancu, a solicitat controlul antidoping. Acesta a primit imediat replica din partea omologului de la CFR Cluj, Arpad Paszkany: "Ma tem ca-i place mai putin fotbalul si cred ca s-a implicat la Poli, fiindca popularitatea scapa de puscarie".

AMBITII. In cele doua tabere, orgoliile sunt nemasurate. "Trebuie ca jucatorii sa constientizeze ca in joc conteaza mult inima si sufletul. In aceasta disputa, ei trebuie sa-si arate adevarata valoare, care deocamdata e latenta. Au invins o data pe CFR Cluj. Pot sa reuseasca din nou", a declarat antrenorul timisorenilor, Alin Artimon. De partea cealalta, italianul Cristiano Bergodi a spus: "Succesul cu Dinamo trece doar la capitolul istorie. Sa ramanem cu picioarele pe pamant, ca sa nu avem vreo surpriza neplacuta cu Timisoara. Ar fi o mare deziluzie daca pierdem. Din pacate, avem unele probleme medicale la nivelul catorva titulari, pe care e posibil sa nu pot conta. Portughezii Manuel Jose si Cadu ar putea rata meciul cu Poli".

FARUL VREA CUPA
O alta disputa care se anunta echilibrata este Poli Iasi - Farul, care se vor intalni si in urmatoarea etapa din Liga 1. "Important este meciul din Cupa Romaniei, pentru ca obiectivul este Cupa UEFA. Sper ca baietii sa poata mai mult decat la Timisoara, si eu zic ca avem sanse sa castigam meciul. In campionat nu stam prea bine, sper ca prin Cupa sa incercam sa atingem obiectivul. Nu stiu ce vom putea face si doar prin Cupa avem sanse pentru a ajunge in Cupa UEFA. Avem ceva probleme in lot, dar sper ca jucatorii sa-si revina pana la ora jocului. Cred ca ne asteapta meciuri grele cu Poli Iasi, daca nu ne implicam total", a spus Panduru.

×
Subiecte în articol: sport cupa