Pentru Daniel Balan, ziua de 8 februarie va ramane una cu totul speciala in viata sa.
In Cipru, fundasul ros-albastrilor a efectuat primul antrenament cu mingea dupa o perioada de 18 luni de inactivitate. Balan a suferit o grava accidentare la glezna, el fiind operat de doua ori in Belgia.DUPA 18 LUNI. Duminica dimineata, el a participat la antrenamentul condus de Victor Piturca, efectuand schimburi de pase cu maseurul Mitica Neagu, cel care s-a ocupat indeaproape de jucator in perioada de recuperare. "M-am simtit din nou fotbalist, pentru ca timp de un an si jumatate nu am dat in minge nici macar in joaca. M-am nascut a doua oara. Este un sentiment greu de descris", a declarat Daniel Balan.
AEROSOLI. In Insula Afroditei, stelistii au fost intampinati de o vreme, cu temperaturi de peste 20 de grade. In Hotelul Palm Beach, fotbalistii au fost incantati de privelis tea camerelor, cu vedere la mare, cei care nu fusesera cazati astfel, solicitand schimbarea
Piti a vrut sa
retraga echipa
In primul "amical" din Cipru,
Steaua i-a invins pe coreenii
de la Chunnam Dragoons,
ocupanta locului 4 in prima
liga, cu 1-0. Golul a fost inscris
de Dinita (â87). Steaua a
jucat in formula: Hamutovski -
Fl. Dumitru (Ogararu), Radoi,
Rachita, P. Stoica - Dica, Paraschiv
(Aliuta), D. Munteanu,
Bostina - Dinita, Oprita (Neaga).
Din cauza jocului dur al
asiaticilor, Piturca a vrut sa
retraga echipa de pe teren.
Adversarii Stelei au primit 8
"galbene" si doua "rosii",
cei eliminati fiind inlocuiti.