x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Dario Bonetti rămâne"

"Dario Bonetti rămâne"

21 Iul 2009   •   00:00
"Dario Bonetti rămâne"
Sursa foto: /Intact Images/Gazeta Sporturilor

Preşedintele CA, Nicolae Badea, susţine că antrenorul italian nu este în pericol să-şi piardă postul, în ciuda rezultatelor proaste obţinute în cantonamentul din Franţa.



După ce au revenit duminică din Franţa, dinamoviştii se pregătesc de ultimul meci amical înaintea startului noului sezon competiţional, partida cu Porto, campioana Portugaliei, care se va disputa joi seară, de la ora 23:00.

Deşi se zvoneşte că soarta lui Dario Bonetti va depinde de acest joc, preşedintele CA, Nicolae Badea, infirmă varianta. "Nu am de ce să fiu îngrijorat de rezultatele din amicale, acum se caută formule de echipă, soluţii, se fac evaluări. Noul antrenor a cerut un timp rezonabil pentru a face echipă. Se zvoneşte că va pleca, dar nu este nimic adevărat, din contră, postul său nu este în pericol. Cu el s-a început pregătirea şi cu el va începe Dinamo noul sezon. Noi îl placem pe Bonetti", a declarat oficialul "câinilor".

Tehnicianul italian a comentat actuala situaţie a echipei: "Este adevărat că au fost probleme, mai ales în apărare, dar trebuie înţeles faptul că aşa se întâmplă la majoritatea echipelor aflate într-un moment de tranzit. Există oscilaţii de formă. În ceea ce mă priveşte, nu comentez speculaţiile referitoare la plecarea mea. Eu nu răspund decât în faţa conducătorilor şi a suporterilor".

Pe lângă atâtea probleme, "roş-albii" au mai primit ieri o lovitură. Concret, echipa trebuia să intre în cantonament la Săftica, însă nu a mai făcut-o, după ce baza a rămas fără apă şi energie electrică. În această situaţie, până la plecarea în Portugalia, prevăzută pentru mâine, dacă situaţia de la Săftica nu se va rezolva, dinamoviştii se vor pregăti în Ştefan cel Mare.

BORCEA CONFIRMĂ
Un alt oficial dinamovist, preşedintele executiv, Cristi Borcea, a confirmat faptul că antrenorul Dario Bonetti va ră­mâ­ne în continuare la echipă. "Nu plea­că nicăieri, indiferent de ce s-a întâm­plat în Franţa sau ce vom face cu Porto. Are nevoie de timp pentru a-şi pune pla­nul în aplicare. Rezultatele vor veni în campionat. Dinamo va avea un start de foc în noul sezon, urmând a întâlni pe "U" Craiova, CFR Cluj şi Steaua.

MINUNE: A VENIT KALANGA!
După o întârziere de trei săptămâni, perioadă în care a ratat şi cantonamentul din Franţa, Ze Kalanga a revenit de ieri la antrenamente. Principalul motiv invocat de mijlocaşul angolez a fost acelaşi ca în ultimii ani, anume faptul că a avut probleme cu viza, însă, conform ROI, urmează să plătească o amendă de 20.000 de euro. "Ze Kalanga s-a întors de mai multe zile, dar băieţii erau plecaţi, nu mai avea rost să se ducă în Franţa. Încă nu s-a stabilit ce amendă va plăti. În privinţa lui şi a lui N'Doye, o decizie se va lua în următoarele zile", a declarat directorul sportiv al "câinilor", Constantin Dănilescu. Şi senegalezul N'Doye a avut probleme, însă a întârziat "doar" două săptămâni.

×
Subiecte în articol: sport