x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Debut cu slovenii pentru Protasov

Debut cu slovenii pentru Protasov

de Mihai Igirosanu    |    06 Iul 2005   •   00:00
Debut cu slovenii pentru Protasov

Aflata de luni seara in cantonamentul din Austria, de la Kaprun, Steaua a intrat in linie dreapta cu pregatirea. Astazi este programat si primul meci amical al echipei lui Oleg Protasov, contra campioanei Sloveniei, NK Gorica.

La capitolul transferuri, vestile nu sunt imbucuratoare, patronul Gigi Becali lasand ieri de inteles ca din Divizia A e putin probabil sa se mai achizitioneze ceva. La 13 iulie, Steaua va intalni campioana Poloniei, Wisla Cracovia.

PATRON. "Prepelita si Pascovici sunt jucatori buni, dar se cer sume prea mari pentru ei. 700.000 de dolari pentru Prepelita mi se pare foarte mult. Ar mai fi nevoie de un mijlocas central si un fundas stanga, dar e posibil ca acestia sa fie straini. Despre acest subiect mai multe stiu Protasov si Mihai Stoica. Oleg nu mi-a cerut cumpararea unui jucator anume. Nu e adevarat ca il vom transfera pe Alin Stoica. Nici macar negocieri nu am purtat. Adrian Iordache si Mihalcea nu ma intereseaza, desi ultimul are valoare de Steaua", a spus Gigi Becali.

AMBITIE. Intrebat ce parere are de bugetul mare al rivalei din Stefan cel Mare, Becali a comentat razand: "A anuntat Dinamo buget nelimitat? Pai, atunci eu dau nelimitat plus 100.000 de euro". Becali a mai declarat ca echipa vrea sa joace in Ghencea tururile preliminare ale Ligii Campionilor si va cere o dispensa la ministrul Apararii Nationale pentru amanarea lucrarilor de refacere a gazonului. "Daca ne calificam in grupe, vom cere ca investitiile sa le facem la anul. Daca nu ne vor acorda dispensa, jucam in alta parte si facem investitia", a concluzionat patronul campioanei.

SAFTA A CASTIGAT PROCESUL
Dupa ce FC Steaua a castigat procesul cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) prin care a obtinut anularea amenzii de 40 de milioane de lei dictate pentru "manifestari cu caracter rasist" ale galeriei la partida Steaua - Rapid din 13 aprilie (0-0), si Gabi Safta, crainicul stadionului a castigat ieri procesul separat intentat aceleiasi institutii. Acesta fusese amendat cu 20 de milioane de lei pentru "comportament de incitare la discriminare" la acelasi meci. Gabi Safta, care este si angajat la postul de radio Europa FM, a fost absolvit de vina si va solicita acum la LPF anularea suspendarii de 6 luni dictate impotriva lui pentru vina atribuita de CNCD. Daca Steaua a anuntat ca va solicita 1 milion de euro daune morale si 500 de milioane de lei pagube, Safta a spus ca se gandeste sa ceara si el daune morale in valoare de 100.000 de euro. Sentinta a fost data de catre Judecatoria Sectorului 6, CNCD fiind reprezentat in instanta de un consilier.

ADVERSAR
Cea mai probabila adversara a Stelei in turul doi preliminar al Ligii Campionilor, Shelbourne, s-a calificat luni seara in semifinalele Cupei Ligii Irlandei. Pe stadionul propriu, "Tolka Park", alb-rosiii au invins cu 2-1 pe St. Patrick’s Athletic, prin reusitele celor doua vedete, atacantii Glen Crowe (’9) si Jason Byrne (’27). Acestia formeaza cel mai prolific cuplu ofensiv din Irlanda, iar Byrne este cel mai bun fotbalist irlandez al ultimilor doi ani.

×
Subiecte în articol: sport