x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Diaconu, stăpînul ringului

Diaconu, stăpînul ringului

de Vlad Ionescu    |    21 Apr 2008   •   00:00
Diaconu, stăpînul ringului

BOX ● Românii au un nou campion al lumii la profesionişti
Pugilistul Adrian Diaconu a cucerit centura de campion mondial interimar la categoria semigrea (WBC), dupăvictoria la puncte obţinutăîn faţa americanului Chris Henry. Următorul său adversar ar putea fi Chad Dawson, deţinătorul titlului.



BOX ● Românii au un nou campion al lumii la profesionişti
Pugilistul Adrian Diaconu a cucerit centura de campion mondial interimar la categoria semigrea (WBC), dupăvictoria la puncte obţinutăîn faţa americanului Chris Henry. Următorul său adversar ar putea fi Chad Dawson, deţinătorul titlului.


Neînvinşi pînă la această întîlnire, Diaconu şi Henry au oferit un meci electrizant, cu schimburi de lovituri dure, nici unul nefiind dispus să facă pasul înapoi. Românul a condus ostilităţile în primele opt runde, iar pe final, cînd oboseala şi-a spus cuvîntul, a boxat inteligent, reuşind să-şi conserve avantajul luat pînă atunci. Decizia arbitrilor a fost unanimă: victorie la puncte pentru Diaconu, a 25-a din carieră. Mai bogat cu 600.000 de dolari, "Rechinul" sau "Tyson cel alb", cum îi spune presa de peste Ocean, se poate gîndi acum cu speranţă la viitorul său adversar, Chad Dawson, campionul plin al categoriei, care este obligat să-şi apere centura în faţa românului, în termen de 120 de zile. Dacă americanul va refuza lupta, atunci Diaconu va fi declarat campion al lumii.


REACŢII. "A fost cel mai greu meci din carieră. Cred că experienţa a fost atuul meu. Spre final am fost mai isteţ decît el, şi am reuşit să menţin scorul pe care l-am avut în primele reprize", a declarat Diaconu. Acesta a recunoscut că fără sprijinul spectatorilor i-ar fi fost mult mai greu: "Publicul a fost incendiar. Fiecare spectator are o bucăţică din această centură. Am trăit momente unice. Trebuie să faci box ca să simţi ce am simţit eu în această seară", a completat românul. Apropiaţii lui Henry nu s-au împăcat deloc cu ideea înfrîngerii, punînd decizia pe seama faptului că arbitrul din ring a fost canadian, iar Diaconu este legitimat la clubul Interbox. "Cine credeţi că ar fi cîştigat dacă meciul s-ar fi disputat în SUA?", a întrebat retoric managerul Bob Spagnola.

La gală au asistat numeroase personalităţi din lumea politicii şi a sportului. Printre acestea s-au aflat preşedintele României, Traian Băsescu, primarul Adriean Videanu, campionii mondiali la box Mihai Leu, Leonard Doroftei şi Lucian Bute, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Victor Piţurcă, Ilie Balaci, fraţii Becali sau Mihai Stoica.


Fără rivali

Toţi boxerii români care au luptat la Gala "Invincibilii"au coborît victorioşi din ring.La categoria superuşoară, Ion Ionuţ, alias "Jo Jo Dan", l-a învins prin KO în repriza a treia pe argentinianul Raul Balbi, fost campion al lumii şi adversar al lui Doroftei. "Sper ca anul viitor să pot boxa pentru titlul mondial. Mi-am format o mentalitate de profesionist", a declarat Ionuţ, care şi-a păstrat centura NABA. O victorie clară la puncte a obţinut şi Viorel Simion în faţa spaniolului Rudi Encarnacion, succes care i-a adus titlul mediteranean la categoria pană, versiunea WBC. Debutant la profesionism, greul Bogan Dinu a obţinut victoria la puncte în faţa canadianului Stephane Tessier, iar la semigrea, Cristian Hodorogea s-a impus înainte de limită în faţa lui Christian Kamara, din Spania.

×
Subiecte în articol: sport diaconu