x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Divizia A - Intra "granzii" in joc

Divizia A - Intra "granzii" in joc

de Sorin Anghel    |    Andrei Nicolescu    |    06 Aug 2005   •   00:00
Divizia A - Intra "granzii" in joc

Steaua si Rapid joaca azi in deplasare la Pitesti, respectiv Vaslui, in timp ce Dinamo intalneste maine pe Otelul la Galati.

Campionii incep noul sezon cu o deplasare la Pitesti. Antrenorul gazdelor, Sorin Cartu, se va revedea cu fostul sau jucator de la Veria Oleg Protasov. Prima etapa a noului sezon pune fata in fata doi antrenori care in urma cu cativa ani au trudit sub culorile aceluiasi club. Sorin Cartu si Oleg Protasov se cunosc inca din 1997, atunci cand romanul antrena pe grecii de la Veria, formatie la care evolua atunci si actualul antrenor al Stelei, dar si "secundul" Stefan Stoica.

NOSTALGIC. "M-am intalnit o singura data cu Protasov de cand e in Romania, la cursurile Pro, si ne-am adus aminte de clipele petrecute impreuna la Veria. Am lucrat sase luni impreuna si pot spune ca a fost o perioada frumoasa. Era titular mereu, nici n-aveai cum sa nu-l bagi, pentru ca era un jucator bun, cu un palmares impresionant, care intra in combinatii si cu o viziune buna a jocului.

Mi-aduc aminte ca in prima etapa a dat doua goluri. Singurele nemultumiri legate de el erau la meciurile din deplasare, cand nu prea punea osul, avea unele retineri. Chiar sunt surprins de agresivitatea pe care incearca s-o impuna acum, pentru ca nu acesta era caracterul lui", a declarat Cartu despre adversarul sau de astazi. Sorinaccio a stat pe banca grecilor numai 12 etape, fiind demis pentru ca a inregistrat opt infrangeri. In aceeasi perioada cu Oleg Protasov, la Veria a jucat si "secundul" de acum al Stelei, Stefan Stoica.

HANDICAP. Formatia pitesteana nu va beneficia azi de serviciile lui Marius Sava si Raul Marincau, cei doi fiind accidentati. In ceea ce priveste meciul, Cartu se teme cel mai mult de jucatorii de pe benzi ai campioanei. "Steaua e mult mai agresiva decat anul trecut. Conlucrarea dintre Ogararu si Nicolita pe dreapta, Nesu si Bostina pe stanga e foarte buna", a declarat Cartu.

CU SIGLA LUI COPOS
FC Arges a semnat un contract de sponsorizare cu Ana Imep, o profitabila fabrica de motoare electrice din Pitesti, patronata de George Copos. Contractul e in valoare de 200.000 de euro si face parte din intelegerea pentru trecerea lui Emil Dica de la FC Arges la Rapid, pe langa cei 60.000 de euro pentru imprumutul pe un an. Echipa pitesteana va avea inscriptionat pe tricouri numele firmei lui Copos. In etapa a doua, Rapid va intalni pe teren propriu pe FC Arges.

DIVIZIA A - ETAPA 1
Ieri
  • Jiul - Gloria 0-2
    Paduretu (’43), Sg. Costin (’62)
  • FC National - FCM Bacau 1-0
    M. Oprea (’12)

    Astazi
  • 18:00 FC Arges - Steaua Telesport
    Arbitri: A. Constantin - A. Onita, D. Iliescu
  • 18:00 FC Vaslui - Rapid TVR 2
    Arbitri: S. Corpodean - Cr. Nica, M. Nagy
  • 18:00 Sportul - CFR Cluj
    Arbitri: Cr. Balaj - Z. Szekely, C. Avram

    Maine
  • 18:00 Otelul - Dinamo National TV
    Arbitri: S. Coltescu - I. Popa, O. Sovre
  • 18:00 Pandurii - Farul Telesport
    Arbitri: Al. Deaconu - M. Savaniu, Ad. Vidan
  • 20:15 Poli Timisoara - Poli Iasi TVR 1
    Arbitri: L. Dan - E. Pirvulescu, N. Meghesan

    Partidele Jiul - Gloria si FC National - FCM Bacau s-au disputat dupa inchiderea editiei

    Etapa viitoare:
  • Vineri, 12 august: Poli Iasi - Otelul Galati (18:00, Telesport); FCM Bacau - Poli Timisoara (20:00, National TV)
  • Simbata, 13 august: CFR Cluj - Jiul (18:00, TVR 2), Gloria Bistrita - FC Vaslui (18:00, netelevizat); Farul - Sportul (20:15, Telesport)
  • Duminica, 14 august: Dinamo - Pandurii Tg. Jiu (18:15, Telesport); Rapid - FC Arges (19:00, National TV); Steaua - FC National (20:15, TVR 1)
  • ×
    Subiecte în articol: sport