x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport EURO 2012 / Biserica Catolică, partener la eveniment

EURO 2012 / Biserica Catolică, partener la eveniment

27 Mar 2009   •   00:00

Biserica catolică poloneză a decis să se asocieze pregătirilor pentru Euro-2012 la fotbal, competiţie a cărei organizare a fost încredinţată Poloniei şi Ucrainei. "Biserica are drept vocaţie însoţirea omului peste tot, inclusiv în sport, a cărui dimensiune fizică trebuie să fie alăturată unei dimensiuni spirituale", a declarat părintele Edward Plen, responsabil din partea episcopatului polonez pentru îndeplinirea misiunii bisericii în mediile sportive din Polonia.



"Dacă vrem ca acest campionat să rămână în istorie, trebuie să acţionăm împreună. Nu este vorba doar de a construi stadioane şi autostrăzi, dar, de asemenea, şi de a crea o mare echipă, o mare familie de suporteri", a adăugat acesta, citat de Agerpres. Pentru a atinge acest obiectiv, Biserica se bazează pe selecţionarea de voluntari în întreaga ţară, "tineri competenţi, serviabili, vorbind engleza", care vor ajuta vizitatorii veniţi pentru Euro-2012 în Polonia. Pentru suporterii polonezi, Biserica prevede întâlniri şi conferinţe în parohii, ca şi cursuri speciale de catehism la şcoală, "pentru a reaminti necesitatea de a respecta cele 10 porunci", cu intenţia de a elimina violenţa, rasismul şi antisemitismul pe stadioane, precizează părintele Plen.

×
Subiecte în articol: sport