Noua freză a spaniolului a fost subiect de discuție la US Open, mai degrabă decât tenisul său, cu toate că l-a învins pe Reilly Opelka în primul tur la US Open.
După ce a impresionat cu o victorie cu 6-4, 7-5, 6-4, Alcaraz a întrebat publicul despre noul său look, fiind întâmpinat cu aplauze când a spus: „Trebuie să întreb oamenii dacă le place noua tunsoare sau nu. Vă place, băieți? Cred că le place”.
Prietenul și rivalul lui Alcaraz, Frances Tiafoe, nu a fost însă de acord.
„Este cu siguranță groaznic”, a spus Tiafoe. „Totuși, el este prietenul meu. Este amuzant, m-am uitat la el și i-am spus: «Cred că ești aerodinamic». Nu știu cine i-a spus că este bine. Nu știu cine i-a spus să facă asta, dar e groaznic”.
În conferința de presă, Alcaraz a dezvăluit adevăratul motiv din spatele tunsorii.
„Simțeam că părul meu era deja foarte lung și, înainte de turneu, voiam neapărat să mă tund. Fratele meu a înțeles greșit cum funcționează mașina. Pur și simplu mi-a tăiat părul. Apoi, singura modalitate de a remedia situația era să-l rad. Nu e chiar atât de rău, cred”, a spus Alcaraz, potrivit Independent.
Alcaraz l-a adus pe frizerul său, Victor Martinez, din Spania la Paris la începutul acestui an, pentru a-l tunde la jumătatea turneului de la Roland Garros, dar a spus că New York-ul era prea departe pentru o intervenție similară.
Alcaraz a spus că nu este sigur dacă noul său stil simplificat îl face mai rapid pe teren, dar a adăugat că totul va fi irelevant în câteva zile, având în vedere cât de repede îi crește părul.
Despre americanul Tiafoe, spaniolul a spus: „Frances minte. Frances minte. (...) A venit aici și a spus că e oribilă? Știu că minte. Știu că îi place tunsoarea. Îi place. Mi-a spus-o”.
Alcaraz va juca în turul doi cu italianul Mattia Bellucci.
(sursa: Mediafax)


