Americanca Jennifer Capriati, fostă nr. 1 mondial, a criticat-o cu virulenţă, luni, pe reţele de socializare pe rusoaica Maria Şarapova, depistată pozitiv la un control antidoping efectuat în ianuarie la Openul de tenis al Australiei.
Fără să-i pronunţe numele, Capriati spune că Şarapova ar trebui ''deposedată de titlurile câştigate, dacă totul se adevereşte'', scrie ea într-o serie de tweet-uri.
''Care este interesul pentru cineva să ia un medicament pentru inimă, care ajută la o recuperare mult mai rapidă, dacă nu are o problemă cardiacă?'', se întreabă Capriati, care a câştigat trei titluri de Mare Şlem (Openul Australiei în 2001 şi 2002, Roland Garros 2001).
''Eu nu am ales să trişez, orice mi s-a întâmplat (...) Nu am avut o echipă de doctori plătiţi cu bani mulţi care să găsească modul de a ocoli regulamentul până când ştiinţa îi prinde'', a continuat fosta jucătoarea americană de tenis.
Capriati, campioană olimpică în 1992, şi-a încheiat cariera în 2004, în urma unor probleme personale.
Şarapova a dezvăluit luni, la Los Angeles, că a fost controlată antidoping pozitiv la Openul Australiei.
Ea a explicat că acest control pozitiv s-a datorat utilizării unui medicament, meldoniu, care i-a fost prescris încă din 2006 şi care a intrat pe lista produselor interzise din 1 ianuarie 2016.
''Sunt complet responsabilă, am făcut o greşeală enormă, am primit un mail de la Agenţia mondială antidoping la sfârşitul lunii decembrie şi nu am controlat lista pentru a vedea dacă acest medicament figura acum pe lista produselor prohibite'', a explicat Şarapova. AGERPRES