x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Formula 1 se vinde, cine o cumpără şi cât costă

Formula 1 se vinde, cine o cumpără şi cât costă

19 Ian 2017   •   13:44
Formula 1 se vinde, cine o cumpără şi cât costă

Cumpărarea Formulei 1 de către grupul american Liberty Media s-a aprobat în unanimitate, miercuri, la Geneva, în cadrul unui Consiliu Mondial extraordinar al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA). 

Astfel, controlul deţinut de Delta Topco Limited (societatea holding a grupului Formula 1 şi deci proprietarul drepturilor comerciale din Campionatul Mondial FIA al Formulei 1), prin intermediul fondului de investiţii CVC Capital Partners, a trecut către Liberty Media Corporation, s-a anunţat într-un comunicat al FIA, citat de AFP. 

"Decizia Consiliului Mondial al Sportului Automobilistic confirmă convingerea FIA că Liberty, în calitate de organizaţie mediatică de renume având o experienţă atât în domeniul sportului, cât şi în cel al divertismentului, este cel mai bine plasată pentru a asigura dezvoltarea continuă a campionatului mondial de Formula 1", se arată în comunicat. 

În cadrul unei Adunări Generale extraordinare, la sediul grupului din Englewood (Colorado), acţionarii şi-au dat acordul pentru realizarea acestei tranzacţii de 8 miliarde dolari, care a fost anunţată în luna septembrie şi în urma căreia unul dintre cel mai urmărite sporturi de pe planetă a trecut sub controlul grupului patronat de miliardarul John Malone. 

Liberty Media va înfiinţa o nouă entitate denumită Formula One Grup, care va gestiona activităţile şi drepturile disciplinei supreme din sportul automobilistic, care aduce organizatorilor săi aproximativ 1,8 miliarde de dolari pe an. 

Grupul american anunţase deja, la jumătatea lunii decembrie, că a primit acordul autorităţilor pentru concurenţă şi a strâns sumele necesare achiziţiei, care urmează să fie finalizată până la sfârşitul lunii martie. 

Următoarea ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta pe 26 martie, la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei. 

Liberty media a cumpărat Formula 1 de la fondul de investiţii CVC Capital Partners, care controla competiţia prin intermediul unui holding denumit Delta Topco, în colaborare cu britanicul Bernie Ecclestone, cel care a făcut în ultimii 30 de ani din Formula 1 una dintre disciplinele sportivele cele mai rentabile din lume. 

Ecclestone, în vârstă de 86 ani, urmează să-i consilieze pe noii acţionari în următorii trei ani, în timp ce conducerea Formula One Group urmează să fie preluată de Chase Carey, cel care a lucrat mult timp pentru un alt magnat media, Rupert Murdoch. 

Experienţa lui Ecclestone va fi utilă în special în negocierile pentru un nou acord cu echipele de Formula 1 asupra repartizării profiturilor, actualul contract urmând să expire în 2020. 
AGERPRES

×