x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Muhammad Ali a murit. Bill Clinton: "Hilary şi cu mine suntem profund întristaţi de dispariţia lui"

Muhammad Ali a murit. Bill Clinton: "Hilary şi cu mine suntem profund întristaţi de dispariţia lui"

04 Iun 2016   •   21:08
Muhammad Ali a murit. Bill Clinton: "Hilary şi cu mine suntem profund întristaţi de dispariţia lui"

"Hillary (soţia sa, candidată la Casa Albă) şi cu mine suntem profund întristaţi de dispariţia lui Muhammad Ali", a transmis Bill Clinton, fostul preşedinte al Statelor Unite, într-un mesaj transmis în onoarea fostului mare campion al greilor, decedat vineri, la vârsta de 74 de ani.

"Noi l-am văzut crescând, trecând de la siguranţa impetuoasă a tinereţii şi succesului la o vârstă adultă plină de religie şi de convingeri politice care l-au condus să facă alegeri dificile şi să-şi asume consecinţele...În drumul său, noi l-am văzut curajos în ring, oferind un model tinerilor, plin de compasiune faţă de cei care erau în nevoie şi plin de umor în faţa problemelor sale de sănătate", a adăugat Bill Clinton.

La rândul său, britanicul Lennox Lewis, fost campion mondial al greilor, a scris pe contul său de Twitter: "Un gigant printre oameni, Ali s-a dovedit mare în talentul său, în curajul şi convingerile sale, într-o asemenea măsură în care majoritatea dintre noi nu va fi capabilă niciodată să înţeleagă cu adevărat. #RIPAli".

Fundaţia Nelson Mandela, fondată de fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, decedat în 2013, a precizat, prin vocea preşedintelui său Sello Hatang, că "Ali a fost o legendă, atât ca sportiv, cât şi ca personaj public care a făcut sacrificii pentru convingerile sale...Nelson Mandela, care aprecia boxul, îl considera pe Ali eroul său în box. Madiba avea un mare respect pentru moştenirea sa şi vorbea de realizările sale cu o mare admiraţie".

Sursa: AGERPRES

×