x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Simona Halep, în clasamentul sportivilor care au dominat disciplina lor în 2018

Simona Halep, în clasamentul sportivilor care au dominat disciplina lor în 2018

12 Dec 2018   •   11:58
Simona Halep, în clasamentul sportivilor care au dominat disciplina lor în 2018

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost inclusă de ESPN într-un top al sportivilor care au dominat disciplinele lor în 2018.
Halep, care încheie al doilea an consecutiv pe prima poziţie mondială, a cucerit în 2018 primul său titlu de Mare Şlem, ea fiind nominalizată de ESPN pe locul 9 în cele 20 de propuneri, cu un rating de 1,339, devansându-i pe tenismanul Novak Djokovic, pe Lewis Hamilton, campionul mondial de Formula 1, pe baschetbalistul LeBron James sau pe hocheistul Alex Ovecikin.
''A fost anul în care Halep (27 ani) a reuşit să spargă gheaţa, câştigând primul său titlu major, la Roland Garros, după ce a pierdut finala la Australian Open. Ea a început şi a încheiat anul ca numărul unu mondial, reuşind un bilanţ de 46 victorii şi 8 înfrângeri, trei titluri cucerite, având unul dintre cele mai bune jocuri la retur din istoria tenisului. Halep a reuşit să facă break în 49,6 la sută din cazuri, cel mai mare procent din circuitul WTA. A fost letală şi pe serviciul său, adunând 108 aşi. Dominaţia demonstrată de la un capăt la altul al sezonului i-a adus un loc pe lista nominalizaţilor'', se arată în caracterizarea făcută de ESPN.
Cel mai mare rating de pe listă îl are gimnasta americană Simone Biles, care a cucerit al patrulea său titlu mondial la individual compus, câştigând patru titluri la Doha şi totalizând şase medalii.
Iubitorii sportului îşi pot crea o listă personală pe site-ul ESPN

Lista celor mai dominanţi sportivi din 2018:
1. Simone Biles (SUA/gimnastică artistică) 3,248
2. Eliud Kipchoge (Kenya/atletism - maraton) 2,355
3. Daniel Cormier (SUA/MMA) 2,273
4. Ariya Jutanugarn (Thailanda/golf) 2,094
5. Katie Ledecky (SUA/înot) 1,750
6. Chloe Kim (SUA/snowboard) 1,609
7. Breanna Stewart (SUA/WNBA - baschet) 1,419
8. Luka Modric (Croaţia/fotbal) 1,410
9. Simona Halep (România/tenis) 1,339
10. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 1,205
11. Yuzuru Hanyu (Japonia/patinaj artistic) 1,174
12. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Formula 1) 1,171
13. LeBron James (SUA/NBA - baschet) 1,103
14. Mookie Betts (SUA/MLB - baseball) 1,078
15. Drew Brees (SUA/NFL - fotbal american) 1,021
16. calul Justify (SUA - hipism) 1,011
17. Alex Ovecikin (Rusia/NHL - hochei pe gheaţă) 0,852
18. Patrick Mahomes (SUA/NFL - fotbal american) 0,829
19. James Harden (SUA/NBA - baschet) 0,639
20. Mike Trout (SUA/MLB - baseball) 0,476

×
Subiecte în articol: Simona Halep