x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Simona Radiș, trofeul de excelență la Gala Sportului 2023

Simona Radiș, trofeul de excelență la Gala Sportului 2023

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2024   •   23:37
Simona Radiș, trofeul de excelență la Gala Sportului 2023
Sursa foto: Facebook Simona Radiș

Simona Radiş, campioană mondială şi europeană la canotaj a primit trofeul de excelenţă, miercuri seara, la Gala Sportului 2023. Evenimentul a fost organizat de Agenţia Naţională pentru Sport. Canoistul Cătălin Chirilă şi canotoarea Ancuţa Bodnar au primit distincția de sportivi ai anului.

Au fost acordate 20 de premii pe diferite categorii, plecând de la rezultatele obţinute în 2023. Nominalizările şi desemnarea câştigătorilor au fost făcute de Asociaţia Presei Sportive din România.

Câștigătorul categoriei „cel mai bun antrenor” a fost desemnat Antonio Colamonici (canotaj), acesta având în palmares 11 ambarcaţiuni calificate la JO 2024, 6 medalii la Campionatele Europene (5 medalii de aur şi una de argint) şi 5 medalii la Campionatele Mondiale (2 medalii de aur, una de argint și două de bronz).

Antrenoarea anului a fost aleasă Camelia Voinea (gimnastică), care a contribuit la calificarea gimnastei Sabrinei Voinea la JO Paris 2024.

Cele mai bune echipe din 2023 au fost desemnate naționala masculină de fotbal a României, calificată la EURO 2024, şi echipa naţională feminină de tenis de masă a României, campioană la Jocurile Europene.

Agenţia Naţională pentru Sport, a acordat distincția de „Legendă a sportului", antrenorului Mircea Lucescu.

Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport este câștigătoarea distincției „Preşedintele anului", pentru prestația din fruntea Federaţiei Române de Canotaj.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Simona Radiş