x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Șoc în Formula 1, Nico Rosberg se retrage

Șoc în Formula 1, Nico Rosberg se retrage

02 Dec 2016   •   18:18
Șoc în Formula 1, Nico Rosberg se retrage

Campionul mondial al Formulei 1, germanul Nico Rosberg, a anunţat, vineri, că va pune punct carierei, la doar cinci zile după ce a câştigat titlul suprem, informează Reuters. 

"Din momentul în care soarta titlului era în propriile mele mâini, am simţit o presiune foarte mare şi am început să mă gândesc la încheierea carierei dacă voi deveni campion mondial. Duminică dimineaţa (27 noiembrie - n.r.), în Abu Dhabi, am ştiut că ar putea fi ultima mea cursă dar înainte de start mi-am şters acest gând din minte. Am vrut să mă bucur de fiecare experienţă a cursei, ştiind că ar putea fi ultima. Decizia am luat-o apoi luni seara'', a scris Rosberg pe pagina sa de facebook. 

În urmă cu două zile, Nico Rosberg (Mercedes) a declarat că are o colaborare dificilă cu coechipierul său, Lewis Hamilton, dar faptul că se cunosc din copilărie îi ajută să treacă peste momentele tensionate. 

''Colaborarea noastră va fi mereu una dificilă. Noi suntem mereu rivali, dar faptul că ne cunoaştem din copilărie, asta ne ajută să trecem peste momentele tensionate'', a declarat Rosberg, miercuri, într-o conferinţă de presă. 

Lewis Hamilton (Mercedes), care a câştigat cursa de la Abu Dhabi, ultima a sezonului de Formula 1, şi-a diminuat intenţionat ritmul în ultimele ture de circuit cu speranţa că Nico Rosberg va fi ajuns şi depăşit de Sebastian Vettel şi Jos Verstappen, aflaţi la doar o secundă de noul campion mondial. 

Hamilton putea să câştige titlul mondial dacă termina pe primul loc la Abu Dhabi, iar Rosberg nu urca pe podium. Când a devenit clar că Rosberg nu poate scăpa locul 2, Hamilton a încetinit viteza şi a permis urmăritorilor săi să formeze un grup compact în care germanul a fost ajuns şi putea fi atacat de Vettel şi Verstappen. De altfel primii patru au trecut linia de sosire într-un interval mai mic de o secundă. 

Strategia nu a convenit echipei Mercedes, care îşi vedea periclitată victoria de etapă, iar inginerul de cursă i-a transmis lui Hamilton să revină la viteza normală de cursă: ''Lewis, este un ordin. Trebuie să revii la 1min45sec1/10 pe tur, ca să câştigi cursa''. Britanicul a replicat însă: ''Trebuie să ne lăsaţi să ne facem cursa''. 

Paddy Lowe, directorul tehnic al lui Mercedes, a intervenit în discuţia radio: ''Lewis, sunt Paddy. Trebuie să creşti ritmul pentru a câştiga cursa''. Lewis nu a ascultat însă ordinul: ''Sunt în frunte chiar acum. Mă simt confortabil unde sunt''. 

În final, Rosberg s-a clasat al doilea şi a câştigat primul său titlu din Formula 1, cu 5 puncte avans faţă de Lewis Hamilton în clasamentul general al piloţilor. 

Pe de altă parte însă, britanicul Lewis Hamilton a fost desemnat cel mai bun pilot în acest an de către şefii echipelor din circuitul de Formula 1, potrivit Reuters, care a prezentat un clasament în care noul campion mondial, germanul Nico Rosberg, era abia al treilea. 

În clasamentul realizat de Autosport pe baza voturilor exprimate, pe locul doi se află tânărul olandez Max Verstappen, iar pe 4 australianul Daniel Ricciardo. 

Hamilton a câştigat 10 din cele 21 de curse din acest an, fiind pentru prima oară când un pilot care câştigă mai mult de 7 circuite nu intră şi în posesia titlului de campion mondial, Rosberg câştigând 9 curse. AGERPRES

×
Subiecte în articol: nico rosberg