Cristian Minchola Sanchez, fotbalist la Atletico Madrid, în vârstă de doar 14 ani, a murit. Cauza morţii nu a fost făcută publică de către clubul madrilen.
Christian Minchola Sanchez, junior în cadrul academiei lui Atletico Madrid, a decedat la vârsta de doar 14 ani. Clubul spaniol şi-a exprimat tristeţea pe reţelele de socializare, însă nu a precizat cauza decesului.
„Atletico Madrid anunţă cu tristeţe decesul jucătorului nostru de la echipa U14, Christian Minchola. Suntem alături de familia, coechipierii şi prietenii săi. Odihnească-se în pace!”, au scris cei de la Atletico Madrid, pe Twitter.
Koke, căpitanul echipei de seniori a lui Atletico Madrid, a oferit şi el o reacţie pe Twitter, după vestea tristă anunţată de club.
„Viaţa este foarte nedreaptă. Sunt mândru că ai îmbrăcat acest tricou. Le urez colegilor, familiei şi prietenilor să aibă multe putere. Odihnească-se în pace!”, a spus Koke.
Cauza morţii tânărului fotbalist nu este cunoscută încă. El s-a alăturat academiei lui Atletico Madrid în sezonul 2013/2014 şi a evoluat timp de şase sezoane la formaţia din capitala Spaniei.
Sursa: Mediafax