Cotidianul Gazzetta dello Sport a publicat în ediția de joi declarațiile fostului trezorier al Federaţiei de Fotbal din Cipru, Spyros Marangos, care a acuzat mai mulți membri ai Comitetului Executiv al UEFA că au primit bani pentru a vota în favoarea Poloniei şi Ucrainei ca ţări organizatoare ale Euro 2012. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, figurează și el printre membrii Comitetului Executiv bănuiţi de primire de mită.
Pe baza mărturiilor lui Marangos, cotidianul italian a întocmit o hartă a distribuţiei celor 12 voturi ale membrilor Comitetului Executiv al UEFA la desemnarea organizatoarei Euro-2012. Conform acesteia, Anglia, Franţa şi Spania (semnalizate cu albastru) au votat pentru ca Italia să găzduiască Euro-2012, iar România, Rusia, Norvegia, Olanda, Portugalia, Cipru şi Malta (trecute cu portocaliu) au optat pentru Ucraina şi Polonia. Turcia şi Germania (cu roşu) au votat una pentru Italia şi cealaltă pentru Ucraina-Polonia, însă nu este cunoscută distribuţia exactă a votului. Votul pentru desemnarea organizatoarei Euro-2012 a fost secret.
"Patru membri ai Comitetului şi-au vândut voturile pentru ca aceste două ţări să primească turneul final, în dauna Italiei, care era favorită. Un membru al forului internaţional a primit 3,15 milioane de euro, iar alţi trei câte 2 milioane de euro. În total, 9,15 milioane", a acuzat Marangos.
"Am probe și 3 martori care să-mi susțină declarațiile. Fluxul de bani a venit din Est. Platini este corect și mă va ajuta să demonstrez. Surkis și-a dorit să organizeze Euro 2012 cu orice preț. În Germania se vorbește de o a 5-a persoană implicată, însă nu am probe. Nu știu cum au fost platiți toți însă persoana pentru care erau destinați cei 3,15 milioane de euro i-a primit într-un urs de pluș", mai spune Marangos în Gazzetta dello Sport.
Polonia şi Ucraina au câştigat dreptul de a organiza Campionatul European de Fotbal din 2012 pe 18 aprilie 2007, la Cardiff. Candidatura celor două ţări a primit opt voturi, printre votanţi numărându-se şi Mircea Sandu, dar şi cipriotul Marios Lefkaritis, fostul trezorier al UEFA.