x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Andone: "Cu Timişoara nu e derby, i-am bătut tot timpul"

Andone: "Cu Timişoara nu e derby, i-am bătut tot timpul"

25 Noi 2010   •   16:26
Andone: "Cu Timişoara nu e derby, i-am bătut tot timpul"
Sursa foto: /Intact Images

139293-.jpgContinuă războiul declaraţiilor înainte de Dinamo - Timişoara. Ioan Andone spune că pentru el confruntarea cu bănăţenii este una obişnuită, "ca la Brăneşti, ca la Mediaş", şi că nu se teme de Zicu şi Helder, jucătorii cedaţi de Dinamo la gruparea de pe Bega în acest sezon.

"Nu e presiune, ce presiune? E un meci cu Timişoara, i-am bătut tot timpul. Nu aţi văzut că au început cu blat la Brăneşti, acum trebuie să mai inventeze ceva până la ora meciului. Suntem trecuţi prin asta, suntem un club mare. Pentru mine nu e un derby, poate să spună cine ce vrea. E un meci de trei puncte ca la Brăneşti, ca la Mediaş. Ei vor să plece neînvinşi. Dacă ar pleca neînvinşi ar fi o performanţă pentru ei pentru că rămân acolo în faţă, rămân aproape de Galaţi şi rămân una dintre candidatele la titlu. Va fi un meci spectaculos pentru că şi ei au o echipă bună pe atac. Au lot bun, de ani de zile sunt acolo în faţă", a declarat Andone.

"Avem posibilitatea de a ne apropia de primele locuri şi ar fi păcat să ratăm şansa asta. Băieţii din ce îi simt sunt mobilizaţi pentru a câştiga partida asta. Trebuie să înscriem goluri nu un gol, pentru că ştie toată lumea cum e apărarea noastră, nu putem să terminăm un meci fără gol primit. Şi atunci trebuie să marcăm goluri. Întâlnim Timişoara într-o perioadă bună, au avut un tur de campionat extraordinar, au un antrenor tânăr cu o experienţă internaţională mare ca jucător şi a început cu dreptul această carieră", a mai spus tehnicianul.

Andone nu îi consideră jucători periculoşi pe Zicu şi Helder, care s-au transferat în acest sezon la FC Timişoara, dar îl apreciază pe Alexa: "Nu mă tem de Zicu şi Helder, dacă mă temeam de ei îi ţineam aici. Helder nu a demonstrat la noi că poate juca. La Timişoara a demonstrat şi ca mijlocaş, şi ca fundaş. Aş vrea să joace fundaş, nu ştiu de ce nu îl folosesc fundaş, că îi pregătesc surpriza. Eu spun că Alexa este cel mai bun jucător al lor, e în cea mai bună perioadă a carierei lui. Are un moral fantastic, el e un jucător de moral".

×