Acţionarul echipei Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marţi, după ce a vizitat şantierul unde se construieşte noul stadion naţional, că echipa antrenată de Ioan Andone va disputa meciurile de pe teren propriu pe această arenă începând din viitorul sezon.
"Cu acest stadion intrăm şi noi în Europa. Stadionul e extraordinar. Bucureştiul şi România meritau aşa ceva. Meritau de 20 de ani. Nu credeam că arată aşa bine. Va fi un stadion cu care trebuie să ne mândrim toţi românii. Dinamo va juca aici din campionatul viitor. Nu ştiu cât va costa chiria, vom discuta. Nu mi-e teamă că n-o să se umple pentru că aici suntem foarte mulţi dinamovişti. În acest loc au fost cele mai mari performanţe ale lui Dinamo", a declarat Borcea.
Oficialul dinamovist a vizitat marţi şantierul unde se construieşte "National Arena", alături de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele FRF, Mircea Sandu, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu şi selecţionerul echipei naţionale, Răzvan Lucescu.