x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dănciulescu este noul director general al lui Dinamo

Dănciulescu este noul director general al lui Dinamo

de Agerpres    |    21 Feb 2014   •   12:23
Dănciulescu este noul director general al lui Dinamo

Fostul fotbalist Ionel Dănciulescu a fost numit director general al clubului Dinamo Bucureşti, anunţul fiind făcut de principalul acţionar Ionuţ Negoiţă.

"Decizia face parte din proiectul de a aduce lângă club cât mai multe persoane care au făcut parte din istoria lui Dinamo. Dănciulescu este o emblemă pentru Dinamo şi cred că e normal ca echipele de fotbal să fie conduse cât mai mult cu putinţă de persoane care au făcut istorie, care au pus sufletul acolo. Sunt încrezător că Dănciulescu va avea cel puţin tot atâtea performanţe în etapa de manager pe care le-a avut ca jucător. Are tot concursul departamentelor de care se va ocupa, unde sunt profesionişti. Sunt convins că va asimila foarte repede ce înseamnă aceste domenii", a declarat Negoiţă.

Acţionarul dinamovist a precizat că se are în vedere cooptarea în club a cât mai multora dintre foştii dinamovişti care au calitate din punct de vedere al caracterului şi din punct de vedere al meseriei: "Vor fi şi alte surprize."

Ionuţ Negoiţă a afirmat că aşteptările sale pentru acest sezon sunt "locul 4, o echipă cât mai tânără şi de viitor, care să aibă un joc de calitate, să fie cât mai mulţi români în echipă", apreciind că Dinamo este în 'target' din acest punct de vedere.

Ionel Dănciulescu s-a arătat emoţionat de noua funcţie pe care o ocupă, după ce în toamnă a fost team-manager al echipe. "Sunt puţin emoţionat. Pentru mine această funcţie la Dinamo, în cadrul clubului unde m-am consacrat, înseamnă enorm, dar este este şi o nouă provocare. Sunt convins că va trebui să muncesc mult mai mult decât am făcut-o ca jucător. Avem în spate o echipă de tineri profesionişti şi cu experienţa domnului Constantin Anghelache (preşedintele clubului) sper să punem pe Dinamo pe primul loc pe harta fotbalului românesc. Dinamo este un brand al fotbalului românesc, am crescut cu o mentalitate de învingător şi Dinamo pe primul loc trebuie să fie scopul nostru al tuturor", a declarat Dănciulescu.

Fostul atacant dinamovist a subliniat că vrea să se ghideze după un singur lucru, vorbele regretatului Cătălin Hîldan: "Hai să le arătăm ăstora ce înseamnă Dinamo".

Dănciulescu a mai spus că "suporterii sunt importanţi pentru noi, au înţeles ce înseamnă reconstrucţie, au venit alături de noi, e nevoie de timp, dar cu siguranţă vom reuşi" în noul proiect.

Ionel Dănciulescu a mărturisit că singurul care ştie de numirea sa dintre jucători este Cătălin Munteanu, cu care se mai consultă.

"Este un lucru care mă responsabilizează şi sunt sigur că voi face treabă cu echipa din spatele meu", a conchis Dănciulescu.

Antrenorul "câinilor", Flavius Stoican s-a arătat "bucuros şi fericit că Dănciulescu ocupă această funcţie. Până acum ne-a dat un ajutor preţios şi am reuşit să ne clasăm pe un loc pe care nu-l visam la începutul turului. Ne-am pregătit destul de bine şi sper să ne ridicăm la pretenţiile suporterilor, le suntem încă datori".

×