x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo a inventat cursul de pandemie: 50 de bani = 1,5 milioane de euro

Dinamo a inventat cursul de pandemie: 50 de bani = 1,5 milioane de euro

de Adi Munteanu    |    23 Apr 2020   •   10:40
Dinamo a inventat cursul de pandemie: 50 de bani = 1,5 milioane de euro

Săptămâna trecută, Ionuț Negoiță se plângea că i-au venit la ușă nu mai puțin de 100 de cumpărători, toți neserioși, să achiziționeze Dinamo. A anunțat, de asemenea, că, deși prețul a rămas același, un leu pentru tot ce înseamnă FC Dinamo aflat în portofoliul lui, nu s-a concretizat nimic, iar Dinamo este din nou cu spaima falimentului. Spun „din portofoliul lui” pentru că nimeni nu știe ce se află, în realitate, în portofoliul lui Negoiță. De aceea, spun „necumpărătorii”, nimeni nu poate cumpăra Dinamo, pentru că nimeni nu știe ce este, de fapt, în proprietatea lui Ionuț Negoiță și ce cumpără în realitate de la Dinamo.

 

S-a spus că palmaresul ar fi, de fapt, la fostul acționar Nicolae Badea, că numele Dinamo este și el la altcineva și că Negoiță, în realitate, doar a închiriat folosirea numelui. „De ce nu se poate cumpăra Dinamo? Pentru că există niște clauze secrete între Negoiță și Badea pe care nici cumpărătorul nu are voie să le cunoască! Doar unul ca Ionuț Negoiță poate semna un contract de vânzare-cumpărare cu astfel de clauze. Mai mult. Sunt clauze pe care nici domnul Negoiță nu le cunoaște. Pentru că și el a semnat, dar nu ca primarul, ci ca Negoiță. Un primar mai aruncă o privire peste contract, că știe unde să arunce o privire. Negoiță, el, Ionuț, nu fratele lui, primarul de la Sectorul 3, a semnat în realitate că nu cumpără nimic. Cumpărătorul are doar obligația de a achita facturile venite de la un terț, un «nimeni necunoscut» ascuns printr-un off-shore printr-o țară bananieră”, spunea Cornel Dinu la Telekom Sport. În astfel de condiții, în care palmaresul nu ar fi, în realitate, la Negoiță, numele Dinamo nu este la Negoiță, ce mai valorează de fapt Dinamo?

50 de bani DDB, 50 de bani ADPD

Încă patronul echipei FC Dinamo (cea din Liga 1), Ionuț Negoiță a anunțat că s-a decis să cedeze acțiunile de la Dinamo suporterilor. Chiar a negociat cu fanii ambelor facțiuni, și cu gruparea „Doar Dinamo București” de la Peluza Cătălin Hâldan, și cu Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo”, reprezentați de actorul Răzvan Oprea și de legenda din Ștefan cel Mare, Cornel Dinu. Însă așa cum era de așteptat, din nou nu s-a concretizat nimic.

„Am propus ambelor galerii să preia acțiunile. Jumătate unii, jumătate ceilalți. 50 de bani fiecare parte și le dau clubul chiar marți”, a declarat Ionuț Negoiță în seara de Înviere. A sosit și decisiva zi de marți, s-a negociat și... Dinamo a rămas tot la Negoiță. „Domnul Negoiță își bate joc de noi. Spune că vinde pe un leu dar nu ne spune ce se ascunde în spatele acelui leu. Încercând să fie sincer, spune că datoriile ar fi de două milioane și jumătate de euro. Doar că suma aceasta era valabilă la începutul pandemiei, acum o lună. Între timp s-au mai acumulat datorii. Doar ce este la vedere acum sunt peste trei milioane de euro. Teoretic nu este o sumă mare. Însă mai sunt chestii pe care domnul Negoiță nu ni le spune, nu ni le arată. Mai sunt datorii către firmele lui. El și-a mutat banii clubului dintr-un buzunar în altul și tot Dinamo a rămas datoare. Noi am spus clar: luăm clubul cu tot cu datoria asta de 2,5-3 milioane de euro, dar să ne lase să i-o achităm în 10 ani. Ne-a refuzat”, a spus un reprezentant al Asociației „Dinamoviști pentru Dinamo”.

Negoiță a scindat și suporterii

Cealaltă facțiune a suporterilor, „Doar Dinamo București”, are altă strategie. Consideră prioritar ca Dinamo să ia licența pentru Liga 1 în colaborare cu patronul și pe urmă să vadă cum preia și echipa. Până acum au preluat aproximativ zece procente din acțiuni din banii strânși, însă nu este suficient. S-au achitat doar o parte din salarii și nimic din datoriile care încurcă în acest moment obținerea licenței pentru sezonul viitor. Însă a intrat în conflict cu cealaltă grupare a suporterilor care dorește să preia clubul. ADPD a anunțat că nu dorește să-i aibă parteneri de discuție pe membrii „Doar Dinamo București” ai Peluzei Cătălin Hâldan, acuzând „manevre subterane” între PCH și patron.

„DDB și PCH sunt mai mulți și mai puternici, de ce nu au luat până acum clubul? E ceva putred în această «colaborare» a lor cu Negoiță. „Când i-am contactat pe cei de la PCH, au spus că nu-i interesează, că este o prostie proiectul nostru. Apoi au început atacurile, dar noi tot am căutat să găsim o variantă de colaborare. Însă din PCH fac parte 6-7 membri cu care nu se poate discuta. Noi nu vrem să ajutăm clubul cu bani câtă vreme are un patron. D-aia e patron, să investească şi să ia dividende. Mai nou, am aflat că un membru PCH a fost cooptat în Consiliul de Administrație. Noi nu vrem să fim într-un colțișor și să ridicăm minoritar mâna la vot. Noi nu vom intra în programul DDB, dar îi așteptăm pe cei din DDB să vină alături de noi după ce vom prelua Dinamo de la Ionuț Negoiță”, a declarat Răzvan Oprea, autorul proiectului „Dinamoviști pentru Dinamo”. În replică PCH a anunțat că ceea ce dorește „actorul Oprea” este aberant. „Gruparea DBNS (Dinu-Badea-No Stadium) a mai îngropat clubul ăsta de două ori. O dată, când Dinamo ajunsese în datorii către stat de nu-și mai putea reveni. Și a doua oară, când a fost blocată construirea noului stadion. Dar românii uită repede. Noi strângem bani să salvăm Dinamo, ei vor să ia clubul după ce l-am salvat noi. Nu plecați pe fentă! Un patron vine și dispare, dar noi am fost mereu aici”, au scris membrii PCH pe Facebook.

Oferta din Spania: „O cretinătate”

O altă ofertă pentru cumpărarea lui Dinamo a venit din Spania, din partea grupului de investiții spaniol condus Herminio Menendez. În acest proiect ar fi urmat ca președinte al clubului să fie numit Ioan Andone. „Celor din Spania le-am dat toate informațiile, însă au venit cu o cretinătate. Vor ca toate datoriile să fie plătite la zi. Cred că voiau să le dau și bani. Băteau câmpii. Tocmai de asta nu avem ce discuta. Nu știu dacă au ceva în cap, probabil s-au gândit să facă o glumă neinspirată. Mi s-a părut că nu sunt realiști”, a explicat Ionuț Negoiță de ce a refuzat oferta ibericilor.

 

Am spus că renunț la club pentru un leu, însă restul datoriilor trebuie să și le asume.

Ionuț Negoiță, patron Dinamo

 

Cu tot respectul pentru cei de acolo, pentru Ionel Dănciulescu, Dinamo trebuie să înceapă de la zero! Trebuie să intre în faliment și să o ia de la capăt, așa cum a fost la Rapid. Să plece din Liga 4, dar fără datorii, cu un buget mai mic, mai ales că n-au stadion, n-au nimic. Ce fac suporterii acum este de apreciat. Și fanii, dar și Dănciulescu, cel care încearcă să facă și el rost de bani, dar este o cârpeală. Pe termen mediu nu au nicio perspectivă.

Helmuth Dukadam

 

Mie mi se par mai puternici cei de la “Doar Dinamo Bucureşti”, iar dacă vor cumpăra ceilalţi ar fi trist pentru ei, au strâns atâţi bani pentru echipă. Mi-aş dori enorm o unitate a suporterilor, nu vreau ca DDB să fie lăsată pe dinafară, sunt cei care au fost tot timpul alături de echipă.

Ionel Dănciulescu

Răgaz pentru
obținerea licenței

„Având în vedere Decretul prezidențial privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României și pentru a veni în sprijinul cluburilor, Federația Română de Fotbal a solicitat UEFA modificarea Regulamentului de Licențiere.

Astfel, FRF propune amâ-
narea termenului de achitare a datoriilor restante până la data de 29 mai în loc de 30 aprilie 2020”, a anunțat ieri FRF.

 

În aceste condiții, Dinamo a căpătat un răgaz de o lună pentru stingerea datoriilor de 180.000 de euro în vederea obținerii licenței pentru sezonul viitor. De același răgaz beneficiază și Poli Iași, însă datoria moldovenilor este de doar 80.000 de euro.

 

Altă problemă care creează spaimă în Ștefan cel Mare este procesul în care Dinamo este acuzat de bancrută frauduloasă și de ascunderea unor active ale clubului din perioada în care era în insolvență. Dacă acest proces va fi pierdut, va fi declarat imediat falimentul și implicit desființarea echipei.

 

Comunicatul Asociației „Dinamoviști pentru Dinamo”

 

Domnule Ionuț Negoiță,

 

Gândeşte înţelept, este momentul să te retragi așa cum ai promis!

 

Nu putem trăi la nesfârșit cu fața la trecut și cu spatele la viitor.

 

În aceste vremuri grele din viața lui Dinamo este imperios necesar să ne luăm destinul în propriile mâini, să luptăm pentru ceea ce nouă ne aparține, să ne luăm Dinamo înapoi!

 

Ne-am săturat de pseudoinvestitorii care au sabotat clubul ani și ani la rând, care și-au umplut conturile pe spatele lui Dinamo, devenită paravan pentru afacerile lor dubioase, în timp ce fotbalul dinamovist a ajuns la un minim istoric.

 

În urma ultimelor declarații venite dinspre actualul patronat al lui Dinamo, vă anunțăm pe toți suporterii dinamoviști că în această seară, Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo a trimis o ofertă scrisă de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni al S.C. Dinamo 1948 S.A.”.

 

 

×