x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Egal în derby-ul Universitatea Craiova – Dinamo

Egal în derby-ul Universitatea Craiova – Dinamo

de Redacția Jurnalul    |    26 Sep 2025   •   23:03
Egal în derby-ul Universitatea Craiova – Dinamo
Sursa foto: Hepta/ Universitatea Craiova - Dinamo

Universitatea Craiova și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), vineri seara, în etapa a 11-a a Superligii de fotbal, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în fața a 22.440 de spectatori. Universitatea Craiova a încheiat cu un jucător în minus, după eliminarea căpitanului Bancu, în minutul 65.

Dinamo a deschis scorul în minutul 16 prin Alexandru Marian Musi, după o minge care a ricoșat de bară. Craiova a egalat rapid prin Teles (20’).

În partea a doua, Badelj (50’) a adus avantajul pentru gazde cu o lovitură de cap din pasa lui Cicâldău.

În minutul 65, căpitanul Craiovei, Nicușor Bancu, a fost eliminat pentru fault asupra lui Armstrong, banderola fiind preluată de Vladimir Screciu.

În minutul 90, Alexandru Pop a marcat golul egalizator, stabilind scorul final.

Este primul meci pe teren propriu pe care Universitatea Craiova nu-l câștigă în acest sezon, dar rămâne pe primul loc, cu 24 de puncte.

Dinamo se află pe locul al treilea, cu 20 de puncte.

(sursa: Mediafax)

×