x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Elano despre venirea lui Hagi: "Schimbarea de antrenor ne-a influenţat pozitiv"

Elano despre venirea lui Hagi: "Schimbarea de antrenor ne-a influenţat pozitiv"

25 Oct 2010   •   00:00
Elano despre venirea lui Hagi: "Schimbarea de antrenor ne-a influenţat pozitiv"
Sursa foto: /Reuters

Mijlocaşul echipei Galatasaray, Elano Blumer, a declarat, duminică, după remiza obţinută pe terenul rivale Fenerbahce, scor 0-0, că venirea lui Gheorghe Hagi în locul olandezului Frank Rijkaard i-a influenţat pozitiv pe jucători, informează ajansspor.com.

"Cu siguranţă meritam să câştigăm. Am avut multe ocazii. Trebuie însă să avem şi puţină răbdare. Mă împăcam bine cu Rijkaard, acum avem un antrenor nou. Am fost folosit în meciul cu Fenerbahce. Se întâmplă astfel de schimbări de antrenor. Nu trebuie să comentez eu acest lucru, ci preşedintele. Îi respectăm decizia. Am lucrat cu un antrenor foarte bun. Şi antrenorul care a venit este o personalitate. Astfel de schimbări pot avea efect negativ. Astăzi, schimbarea ne-a influenţat pozitiv", a spus Elano.

Portarul Aykut Ercetin consideră că meciul cu Fenerbahce a fost plăcut pentru suporteri. "A fost un meci foarte dur, dar nu a fost eliminat niciun jucător. Noi am fost mai aproape de victorie, dacă Pino ar fi înscris în prima parte a meciului, situaţia ar fi fost diferită. Am intrat într-o nouă perioadă cu antrenorul nostru şi am prins un start foarte frumos. Am obţinut un punct. Sper să fie şi mai bine", a afirmat Aykut.

Tehnicianul Gheorghe Hagi a debutat cu o remiză în al doilea său mandat la Galatasaray, scor 0-0, duminică, în derbiul din deplasare cu Fenerbahce, din etapa a IX-a a campionatului Turciei.

Potrivit ajansspor.com, Galata a înregistrat, în urma remizei cu Fenerbahce, pentru a patra oară în istorie cel mai slab start al său de sezon. Galatasaray are, după nouă etape, patru victorii, patru înfrângeri şi o remiză, la fel ca în sezonul 1980-1981.

×