x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Copiii lui Hagi dau Bac-ul cupelor europene

Copiii lui Hagi dau Bac-ul cupelor europene

de Adi Munteanu    |    12 Iul 2023   •   06:45
Copiii lui Hagi dau Bac-ul cupelor europene

Pentru elevii lui Hagi a venit momentul examenelor europene. Chiar dacă Farul a câștigat campionatul României, după ce l-a dominat cea mai mare parte a timpului, meciurile din cupele europene sunt cu totul altceva.

Miza uriașă a banilor veniți de la UEFA din participarea în grupele oricărei competiții, fie că este vorba Conference League sau Europa League, nu mai vorbim de Champions League, este în prioritatea tuturor echipelor de pe continent. Farul dorește cu milioanele de euro venite de la forul european să dezvolte și mai mult Academia de la Ovidiu. Pentru asta însă, Hagi & co. trebuie să treacă de trei „duble” în aceste preliminarii.

Farul începe aventura europeană de jos. Nu a fost cap de serie la tragerea la sorți și, conform coeficientului UEFA, este outsider în fața campioanei Republicii Moldova, Sheriff Tiraspol. Asta este însă în teorie. Chiar dacă transnistrenii au fost surpriza ediției 2021-2022 a Champions League, când au reușit și o victorie pe Santiago Bernabeu cu Real Madrid, Sheriff Tiraspol nu mai este echipa-surpriză de acum doi ani. Statutul de favorită este dat doar de rezultatele unice de atunci. Ulterior, echipa a revenit la statutul pe care l-a avut și înainte de „boom”-ul din 2021-2022. Cea mai mare parte a jucătorilor de valoare, care au produs surpriza în Champions League, au plecat odată cu începerea războiului din Ucraina, iar înlocuitorii lor nu sunt la același nivel. Totuși, și anul trecut echipa din Tiraspol a ajuns în primăvara europeană.

Traseu abordabil pentru Farul

Privind țintarul tras la sorți al preliminariilor Champions League, Farul are un culoar abordabil. Dacă trece de campioana Moldovei, îi va prelua statutul de cap de serie în turul următor și adversar ar fi Maccabi Haifa, cu primul meci în deplasare și returul la Ovidiu. În cazul în care va trece  și de Maccabi, Farul va avea un adversar mai greu, Molde din Norvegia. O înfrângere o trimite în turul 3 al Europa League, dar i-ar asigura și prezența în play-off-ul Conference League. Cu încă o victorie pe lângă cele cu Sheriff și Maccabi Farul este sigur în grupele Conference League. Totuși, Farul poate visa și la grupele Champions League. După eventuala eliminare a lui Molde, „marinarii” ar juca cu Dinamo Zagreb (sau cu echipa care va elimina campioana Croației), în turul 3 al UCL. Apoi, în play-off, cu Galatasaray, FC Copenhaga, AEK Atena sau Young Boys Berna. Prezența în play-off-ul UCL ar asigura Farului grupele Europa League, iar prezența în play-off-ul Europa League trimite Farul direct în grupele Conference League. Calculând, Farul are nevoie de trei victorii în dublele din preliminarii pentru a continua în toamnă în grupe.

Dezavantaj în returul cu Sheriff

Hagi a primit o veste neplăcută: returul cu Sheriff Tiraspol se va juca chiar pe stadionul din Tiraspol și nu pe stadionul Zimbrul din Chișinău, așa cum fusese anunțat anterior și unde, de altfel, Sheriff a jucat toate meciurile din cupele europene de pe teren propriu de la izbucnirea războiului din Ucraina. Igor Sandu, un suporter de la Chișinău al Farului ne-a declarat că a fost o mare surpriză că meciul Sheriff - Farul se va juca la Tiraspol. „Federația moldovenească a cerut UEFA, la presiunea celor de la Tiraspol, să se joace pe stadionul lor și nu ca până acum, la Chișinău. Asta nu e bine pentru Farul. La Chișinău umpleam stadionul pentru Hagi, iar transnistreni veneau 100-200, cel mult. În schimb, la Tiraspol vom putea trece Nistrul pentru meci cel mult 500 de spectatori. Mai mult, și suporterii Farului din România vor avea probleme ca să ajungă la meci”.

 

În play-off și în grupe, pe Ghencea

Indiferent în care grupe ale competițiilor europene ar juca, Farul va disputa meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Steaua, din Ghencea. Hagi ar avea un pachet de susținători în plus, pentru că suporterii CSA Steaua încă au un mare respect pentru Hagi. Pe de altă parte, în felul acesta FCSB ar avea din nou obturat accesul în Ghencea, programul Farului fiind prioritar. De altfel Farul ar trebui să joace pe un stadion la standarde europene încă din play-off, indiferent de competiție.


 

Șumudică incendiază atmosfera la Rapid „din prea multă dragoste” 

 

Conform tradiției din Giulești, când este prea multă liniște, este musai să se întâmple ceva ca atmosfera să se inflameze. Plecarea lui Mutu și numirea lui Bergodi ca antrenor l-a iritat rău de tot pe Șumudică, enervat la culme că nu a fost el pus pe banca echipei, deși „se aliniaseră și astrele”. Astrele au dat însă rateu, iar „Șumi” a pornit propriul război cu toți din conducerea clubului. 

„Mă voi naște a doua oară când voi antrena Rapidul. Abia aștept acel moment”, declara Șumudică anul trecut. Acum, simțea el, venise momentul - este liber de contract, „s-au aliniat și astrele”, însă „Șumi” tot n-a fost în calcule pentru preluarea echipei. Și, desigur, s-a supărat amarnic. A tunat și a fulgerat, le-a făcut conducătorilor clubului un rechizitoriu devastator, a făcut aluzii cum că unii ar avea probleme cu alcoolul, că sunt mincinoși, că nu se pricep la transferuri, că în actuala formulă Rapid nu va îndeplini niciun obiectiv, că doar cu el pe bancă echipa poate fi campioană. Punctul culminant a fost când a declarat că „rapidistul Șumudică a murit”.  El însă a mai făcut această declarație în urmă cu 3 ani, când fiul său nu a fost păstrat în lotul Rapidului (apropo, se mai știe ceva de fotbalistul Șumudică jr?). 

Replica nu s-a lăsat așteptată. Șefii, dar și o parte a suporterilor, l-au caracterizat pe „Șumi” drept „clovn”, „agitator”, „măscărici”, iar o numire chiar și în viitor a lui la Rapid e imposibilă. (A. Munteanu)

 

Daniel Nicolae și Dan Șucu au de gestionat o situație grea la club. Mulți suporteri s-au declarat de partea lui Șumudică și vor pune o mare presiune pe „nerapidistul” Cristiano Bergodi

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×