x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Rapid, învinsă cu 3-1 de către Turnu Măgurele de Turris, în Liga a II-a

FC Rapid, învinsă cu 3-1 de către Turnu Măgurele de Turris, în Liga a II-a

20 Aug 2019   •   21:25
FC Rapid, învinsă cu 3-1 de către Turnu Măgurele de Turris, în Liga a II-a
Sursa foto: Ohmega1982/Getty Images/iStockphoto

FC Rapid Bucureşti a fost învinsă în deplasare de AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele cu scorul de 3-1 (1-1), marţi seara, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii a II-a de fotbal.

Rapid a deschis scorul prin Marian Drăghiceanu (39), dar gazdele au egalat rapid prin Silviu Pană (41). Turris, pregătită de Erik Lincar, s-a impus meritat, prin golurile marcate de doi jucători introduşi după pauză, de Dragoş Tescan (79) şi Adrian Voicu (83).

Echipa antrenată de Daniel Pancu a jucat în zece din min. 80, când internaţionalul de juniori Antonio Sefer a primit al doilea cartonaş galben pentru simulare.

Gazdele au avut şi o bară, prin Cristian Bud (49).

Trei echipe au maximum de puncte, 9, SCM Gloria Buzău, UTA Arad şi Turris-Oltul Turnu Măgurele, Rapid fiind pe 9, cu 4 puncte.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: rapid turris turnu măgurele