Gruparea Galatasaray Istanbul a anunţat, miercuri dimineaţă, pe site-ul oficial, că a reziliat, de comun acord, contractul tehnicianului olandez Frank Rijkaard. "Începând din data de 20 octombrie 2010, în urma unei discuţii pe care am avut-o cu tehnicianul Frank Rijkaard, cu antrenorul Johan Neeskens şi antrenorii secunzi, am decis să ne încheiem colaborarea", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului din Istanbul, în care i se mulţumeşte stafului tehnic pentru munca depusă.
Cotidianul Sabah a notat, marţi, că Galatasaray s-a înţeles într-o proporţie foarte mare cu românul Gheorghe Hagi pentru postul de antrenor principal.
Azi, tot Sabah a scris că de fapt preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a obţinut acceptul tehnicianului Fatih Terim.
Tot azi, cotidianul turc Fanatik a scris că tehnicianul Fatih Terim s-a înţeles în toate privinţele cu conducerea clubului Galatasaray Istanbul pentru preluarea postului de antrenor principal şi va conduce prima şedinţă de pregătire în această seară.