x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Hat trick-ul lui Mitriță consolidează locul 4 al Universității Craiova, cu o victorie la Galați

Hat trick-ul lui Mitriță consolidează locul 4 al Universității Craiova, cu o victorie la Galați

de Redacția Jurnalul    |    26 Noi 2023   •   21:07
Hat trick-ul lui Mitriță consolidează locul 4 al Universității Craiova, cu o victorie la Galați
Sursa foto: Universitatea Craiova

Începută cu o oră întârziere, din cauza terenului acoperit de zăpadă, meciul dintre Oțelul Galați și Universitatea Craiova s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 1-3 (1-0), toate cele trei goluri ale oaspeților fiind marcate de Alexandru Mitriță în repriza secundă.

După patru meciuri fără înfrângere, echipa lui Dorinel Munteanu, care a dat o mână de ajutor înainte de meci la deszăpezirea terenului, a cedat pe teren propriu, după o primă repriză în care a avut mai multe ocazii și a marcat din penalty, în minutul 20, prin Alexandru Popa.

Craiovenii au replicat după pauză, primul semn al revenirii aparținându-i lui Danciu, a cărui lovitură de cap a fost respinsă de portarul Dur-Bozboancă.

Mitriță și-a început recitalul în minutu 53, când a marcat din careu, după o pasă ușor deviată, și un un-doi cu Markovic.

În minutul 80, Bancu l-a angajat pe Mitriță în careu, de unde mijlocașul oltenilor l-a lobat elegant pe portarul advers, pentru 1-2, după ce anterior mai ratase o ocazie promițătoare.

Tabela a fost închisă după doar 3 minute, după o fază colectivă, Crețu centrând pe jos în fața porții din flancul stâng la același Mitriță, care a trimis pe lângă portar.

Universitatea își consolidează poziția a 4-a în clasament, cu 29 de puncte, în timp ce Oțelul rămâne pe locul 9, cu 20 de puncte.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Hat trick Mitriță universitatea craiova