x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Impresarul lui Torje: "Cu siguranţă nu va mai rămâne la Dinamo din iarnă!"

Impresarul lui Torje: "Cu siguranţă nu va mai rămâne la Dinamo din iarnă!"

03 Noi 2010   •   00:00
Impresarul lui Torje: "Cu siguranţă nu va mai rămâne la Dinamo din iarnă!"
Sursa foto: /Intact Images

Agentul de jucători Cristea Opria a declarat în această dimineață, la Sport.ro, că mijlocaşul Gabriel Torje o va părăsi pe Dinamo în pauza de iarnă, el având mai multe oferte de transfer la grupări din Spania, Germania, Anglia sau Rusia.

"Cele mai mari cluburi din lume se vor bate pentru Torje peste câţiva ani! Torje e încântat de oferta primită! E dorit de echipe din Spania, Anglia, Germania şi mai nou din Rusia. Financiar, cea mai bună ofertă e din Rusia. Dar una e să joci în Anglia sau Germania şi alta să joci în Rusia. Gabi va pleca sută la sută în iarnă, iar impresarii vor fi în tribună la meciul cu CFR Cluj. Sunt mai multe echipe din Europa interesate de jucător, însă vom vedea unde pleacă. Cu siguranţă nu va mai rămâne la Dinamo", a declarat impresarul Cristea Opria.

Torje a venit la Dinamo în 2008, de la FC Timişoara, în schimbul a două milioane de euro.

×
Subiecte în articol: liga 1