În vremurile când campionatul avea 18 echipe, turul campionatului se termina la începutul lunii decembrie, iar returul începea în jurul datei de 1 martie. Calendarul nu era deloc încărcat, se juca și Cupa României, iar echipele din Divizia A aveau suficient timp de „încărcat bateriile” și în pauza de iarnă, și în pauza de vară. Și existau și rezultate ale echipelor în cupele europene. Însă FRF și LPF au schimbat calendarul în așa hal încât este înghesuit, iar perioadele de pregătire sunt foarte scurte.
„E prea devreme. Mai aveam nevoie măcar de 10-15 zile de pregătire în perioada asta de iarnă. Loturile s-au adunat imediat după sărbători, mulți jucători au venit cu kilograme în plus, cele mai multe noi achiziții vin după perioade lungi de inactivitate, mai sunt jucători care revin după accidentări. Nu ai cum să-i aduci pe toți la un nivel competitiv în doar două săptămâni. Este prea scurt timpul. Iar dacă vine și iarnă grea...”, este opinia comună a multor antrenori din Liga 1. Replica din partea organizatorilor a fost că din cauza încălzirii globale, se poate juca în România încă de la mijlocul lunii ianuarie, că stadioanele au încălzire în gazon, că se câștigă mai mulți bani din televizări și eternul argument că „în campionatele mari se joacă și în seara de revelion, și pe 1 ianuarie”. În acest context, fostul mare internațional Gabi Balint a povestit cum decurgeau pregătirile de iarnă în anii '80: „Pe vremea noastră mergeam la Forban și două săptămâni de acumulări alergând zeci de kilometri prin zăpezi de un metru. După aia, când puneam piciorul parcă zburam, iar în meciuri nu ne prindeau adversarii. Erau antrenamente lungi, de anduranță, care, iată, ne-au făcut campioni europeni, am jucat o finală și o semifinală europeană. Și încă ceva. Câte accidentări aveam pe vremea aia? Steaua a avut în lot 18 jucători, iar absențele de pe teren erau din cauza cartonașelor, nu de la accidentări. Se spune că pe vremea ai se juca mai lent. Serios? Ia uitați-vă la meciurile Stelei, ale lui Dinamo, ale Craiovei de pe vremea aia. Cum se joacă acum în campionatul nostru este un vals lent față de cum jucam noi atunci. Dar aveam pregătire serioasă de iarnă”.
Pariurile lui Șucu
Prima etapă programează un duel-șoc în Giulești: Rapid - FC U Craiova 1948, meci în care în centrul atenției vor fi lăudatele transferuri făcute de Dan Șucu. Ochii vor fi pe Djokovic și pe Krasniqi, jucători pentru care acționarul Rapidului „bagă mâna-n foc”. Tot diseară e posibil să vedem în ce formă este Rrahmani după accidentare, asta dacă nu va fi testat nou-achiziționatul vârf albanez Florent Hasani.
Ultimul meci al lui Horațiu Moldovan la Rapid?
Tot azi este posibil să-l vedem pentru ultima oară pe Horațiu Moldovan în tricoul Rapidului. Conform declarațiilor lui Dan Șucu la Digisport, portarul naționalei „se află în negocieri avansate cu Betis Sevilla”, care este dispusă să achite imediat clauza de doar 800.000 de euro. „Iar dacă va pleca, mi se pare normal, de bun simț, să se despartă de publicul giuleștean cu o victorie”, a spus Șucu. Însă această clauză trebuie achitată de clubul spaniol până cel mai târziu luni, 22 ianuarie, cînd expiră actuala clauză de reziliere. În caz contrar, Horațiu Moldovan nu va mai avea clauză de reziliere și o plecare va fi negociată doar de conducerea clubului, iar suma va decisă de Rapid și aceasta va fi mult mai mare, având în vedere că acum Moldovan este titularul echipei naționale.
Mititelu n-are noutăți
De partea cealaltă, Mititelu vine în Giulești fără noutăți în echipă. „Antrenorul Giovanni Costantino consideră omogen lotul actual și am decis ca, momentan, să nu ne grăbim cu achizițiile. Am mai spus că avem lot de play-off”, a spus Adrian Mititelu.
În ultimii ani, mai exact de la revenirea lor din ligile inferioare urmare a falimentului vechilor entități, echipa lui Mititelu conduce categoric în duelurile directe: șapte victorii, un egal și o înfrângere cu Rapid. Singura victorie a Rapidului s-a înregistrat în septembrie, pe „Oblemenco”.
O altă curiozitate a zilei: Sepsi
Al doilea meci al primei zile de Liga 1 în 2024 este Sepsi - Poli Iași. Nici covăsnenii nu au făcut achiziții în această iarnă, chiar dacă au plecat de la echipă patru jucători. Nu erau însă jucători de bază, așa că se pare că antrenorul Bernd Storck este mulțumit de ce lot are la dispoziție. Echipa a revenit pe loc de play-off, însă este o diferență de doar 3 puncte între locurile 5 și 10.
Spre deosebire de Sepsi, Poli Iași este jos în clasament, pe loc de baraj la retrogradare, însă având în vedere diferența mică de puncte dintre moldoveni și echipele din față, o victorie azi i-ar putea urca 5 locuri în clasament. Leo Grozavu l-a pierdut pe Luis Phelipe, vândut la FCSB, om de bază la Poli, și a adus nu mai puțin de 6 jucători. Mai nou l-ar putea pierde și pe portarul Silviu Lung jr, dorit de Rapid, în cazul în care se va confirma transferul portarului Horațiu Moldovan la Betis Sevilla.
Dinamo speră să renască la Ploiești
Meci interesant și mâine, la Ploiești, unde Dinamo speră să ia trei puncte care să o apropie de un prim obiectiv: ieșirea din zona locurilor direct retrogradabile. Practic, „câinii” se pot apropia la doar 4 puncte de Poli Iași dacă obțin 3 puncte cu Petrolul și Iașiul pierde la Sf. Gheorghe. Petrolul nu a adus jucători în această iarnă și a dat drumul la patru care nu mai intră în vederile lui Florin Pîrvu, reconfirmat ca antrenor la presiunea suporterilor. La Dinamo, însă, îl vom putea vedea la lucru doar pe nou-venitul Darko Velkovski, care a prins cantonamentul din Antalya. Celelalte trei achiziții, Domagov Pavicic, Petru Neagu și Eddy Gnahore, neavând la ora meciului nici măcar un antrenament cu echipa, nu pot fi pe foaia de joc a lui Zeljko Kopic.
U Cluj - Hermannstadt, meci de mijlocul clasamentului
Al doilea meci de mâine opune echipa lui Ioan Sabău, convins să continue să antreneze U Cluj, și sibienii lui Marius Măldărășanu. Vecine de clasament, locurile 6-7, ambele cu 29 de puncte, au, în realitate, obiective similare, clasare liniștită, lipsită de grijile retrogradării, chiar dacă, declarativ, ambele vor în play-off. Nici U Cluj, nici Hermannstadt nu au făcut achiziții spectaculoase, însă sibienii l-au pierdut pe Baba Alhassan, vândut la FCSB.