Formaţia Oţelul Galaţi, campioana României în sezonul 2010/2011, a retrogradat, luni, după ce a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 4-1, de Astra Giurgiu, în etapa 31 din Liga I.
Echipa gălăţeană a fost campioana României în sezonul 2010/2011, în acelaş sezon câştigând şi Supercupa. De asemenea, formaţia din Galaţi a câştigat Cupa UEFA Intertoto în 2007.
Oţelul Galaţi, echipă aflată acum în insolvenţă, a retrogradat pentru prima oară din 1991.
Tot luni, şi nemţenii au retrogradat în Liga a II-a, după ce formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ a fost învinsă, chiar pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Rapid, în aceeaşi etapă 31 a Ligii I.
Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Ceahlăul este pe penultimul loc în clasament, cu 24 de puncte, cu 10 mai puţine decât Gaz Metan Mediaş, aflată pe poziţia 12, prima neretrogradabilă. Ceahlăul Piatra Neamţ promovase în Liga I în anul 2011.