Comisia de Disciplină a FRF a decis ca partida Juventus Bucureşti - Săgeata Năvodari să fie omologată cu scorul de 0-3 la "masa verde", în urma incidentelor provocate de suporterii echipei gazdă. De asemenea, Juventus a primit o amendă de 7.500 de lei şi i s-a interzis dreptul de a organiza jocuri pe
teren propriu pentru două etape.
Meciul Juventus Bucureşti - Săgeata Năvodari, desfăşurat în etapa a 14-a a Ligii a II-a, a fost întrerupt în minutul 89, la scorul de 2-0 pentru oaspeţi, după ce un spectator a pătruns pe teren şi l-a lovit cu pumnul în faţă de arbitrul de centru Eduard Constantinescu.