x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Lucescu, prezentat la Rapid: "Titlul e obiectivul meu personal".

Lucescu, prezentat la Rapid: "Titlul e obiectivul meu personal".

13 Iun 2011   •   09:18
Lucescu, prezentat la Rapid: "Titlul e obiectivul meu personal".

Patronul George Copos l-a prezentat azi pe Razvan Lucescu drept cel mai bun transfer al Rapidului din aceasta vara, precizand ca noul tehnician al gruparii giulestene a semnat un contract pe doi ani, cu optiune de prelungire pe alti doi.

"Razvan schimba standardele. Va trebui sa avem cel mai bun joc, chiar daca nu vom avea obiectiv castigarea campionatului. Vrem sa terminam pe primele locuri si calificarea intr-o cupa europeana, poate chiar Liga Campionilor. Rapid avea nevoie de Razvan Lucescu, este cea mai buna reusita pe care puteam sa o prezentam. Va avea contract de doi ani de zile, plus o clauza de prelungire de inca doi ani", a spus Copos.

"Va fi o perioada grea, in care foarte multe echipe se intaresc. Steaua, Otelul, U Cluj si CFR investesc foarte mult in echipe. Razvan vine cu o experienta mare pe care a capatat-o la nationala. Eu am realizat ca el este un om mai puternic pentru ca a fost criticat in repetate randuri de foarte multi oameni. Am discutat cu Conceicao sa preia echipa, dar dupa victoria Romaniei cu Bosnia, ne-am decis sa mergem pe mana lui Razvan", a mai declarat principalul actionar al Rapidului.

"Stiu bine ca la inceput toate lucrurile sunt frumoase, se vad in roz, totul depinde de mine, de staful tehnic de jucatori, daca aceasta situatie frumoasa va continua. Deja domnul Copos stie sa puna presiune si bine o face. Rapid trebuie sa castige campionatul, Cupa Romaniei si sa ajunga in primavara europeana. Stiu ca Rapid se inscrie in lupta pentru castigarea titlului, nu este in contract, dar este obiectivul meu. Sper sa avem un campionat mai bun, mai puternic. Sunt fericit ca am venit aici, au fost si momente dificile, le-am trecut cu bine si ma bucur ca m-am intors", au fost si primele cuvinte ale lui Razvan Lucescu in calitate de antrenor al Rapidului.

×