x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Mircea Rednic spune că nu se pune problema ca Dan Nistor să plece de la Dinamo

Mircea Rednic spune că nu se pune problema ca Dan Nistor să plece de la Dinamo

03 Mai 2019   •   13:24
Mircea Rednic spune că nu se pune problema ca Dan Nistor să plece de la Dinamo
Sursa foto: Octavian Cocolos

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Mircea Rednic, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu se pune problema ca mijlocaşul Dan Nistor să fie transferat, dar a precizat că în cazul în care acest lucru se va întâmpla va găsi soluţii să-l înlocuiască.

"Văd că voi îi faceţi bagajele lui Nistor, nu se pune problema de aşa ceva. Dacă are el vreo ofertă sau ceva, nu ştiu. Nu am auzit că a spus că ar vrea să plece. Să vedem oferta şi după aia discutăm. Dacă el a zis că e ultima şansă a lui, eu niciodată nu am fost împotrivă, dacă jucătorul e mulţumit. La noi e invers, dacă e mulţumit clubul şi jucătorul e mulţumit, o să vedem. Dar cred că până la urmă nu se pune problema ca el să plece", a spus Rednic.

Întrebat dacă ar putea găsi un înlocuitor pentru Nistor, tehnicianul a declarat că ar putea găsi unele soluţii: "Bine, nu aş găsi un jucător ca Nistor, dar jucători sunt, nu e o problemă, şi Dinamo nu trebuie să stea într-un singur jucător. Este într-adevăr un jucător important, dar se găsesc soluţii. Dar acum nu este cazul. Normal că se găsesc lideri, nu e problema de asta, dar eu cred că Nistor este destul de inteligent să înţeleagă că şi pentru el este bine să mai rămân încă un an la Dinamo. Nu vreau să fac comparaţie între el şi (Florentin) Matei. Nistor e Nistor şi Matei, Matei, Răduţ e Răduţ, dar eu nu mă rog de nimeni să rămână. Dacă ei sunt interesaţi şi îşi doresc să vină să joace la Dinamo poarta este deschisă şi pentru alte nume care văd că se vehiculează prin presă".

"Acum sunt sărbători şi nu e bine să facem cumpărături, mai avem o lună. Astăzi ne-a anunţat programul şi avem şapte meciuri într-o lună, va fi destul de greu, deci nu avem timp să ne gândim la cumpărături. Cu toate că eu mă gândesc, pentru că vreau să am concurenţă pe fiecare post şi în momentul de faţă nu avem, începând de la portar până la atacant. Sunt mulţi jucători care au confirmat şi care vor să rămână aici. Nu ştim ce se va întâmpla cu Montini, el vine de departe, a acceptat să vină în probe, a reuşit să se integreze foarte repede, are 10 goluri, are calitate, e un jucător bun. Acum dacă e să vorbim despre plecare, cum apare un jucător care joacă mai ,bine imediat se vorbeşte despre el. Noi vrem să ne facem o echipă puternică pentru la anul, pentru că obiectivele sunt clare, calificarea în play-off, după care să ne batem la campionat", a mai spus Mircea Rednic.

Referitor la plecarea lui Eugen Neagoe de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Rednic a spus că acesta a făcut performanţă la gruparea ardeleană şi că a discutat al un moment dat cu el pentru transferul lui Ibrahima Tandia.

"Nimeni nu se mulţumeşte cu puţin, Neagoe a făcut o performanţă mare acolo. Când a venit el erau la retrogradare, i-a salvat, anul următor în play-off, plus jucătorii care deja o ofertă deşi nu ştiu dacă au dat ceva bani pe ei. Chiar şi pentru Tandia era o ofertă pentru el şi am cerut detalii la Neagoe. Cereau 7-800.000 (euro), dar după cum a evoluat acum în play-off nu ştiu dacă mai oferă cineva banii ăştia. Dar spun eu că e un jucător foarte bun pentru campionatul nostru. Ăsta e fotbalul, dacă nu ai rezultate cade antrenorul. Se vorbeşte de Craiova dar nu ştiu, şansă la campionat nu mai au, în cupă nu mai sunt", a mai spus antrenorul dinamovist.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: mircea rednic