x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Reghecampf, demis de la Bistriţa, Nae Manea e noul antrenor al Gloriei!

Reghecampf, demis de la Bistriţa, Nae Manea e noul antrenor al Gloriei!

23 Oct 2010   •   00:00
Reghecampf, demis de la Bistriţa, Nae Manea e noul antrenor al Gloriei!
Sursa foto: /Intact Images

Clubul Gloria Bistriţa a anunţat în această după-amiază, prin intermediul site-ului oficial, că a decis încheiera colaborării cu managerul Laurenţiu reghecampf în urma rezultatelor slabe înregistrate de echip în ultima perioadă, care au culminat cu eşecul de aseară în faţa lui Dinamo, scor 0-2.

Instalat în această vară la Gloria, Reghecampf a înregistrat două victorii, 4 egaluri şi 6 înfrângeri în Liga I, golaveraj 13-17, acumulând 10 puncte, la care se adaugă un succes în 16-imile de finală ale Cupei României.

"Ne-am despărţit de Laurenţiu Reghecampf din cauza rezultatelor slabe. Clubul nostru este în discuţii avansate cu Nicolae Manea pentru postul de antrenor principal", a declarat preşedintele Consiliului Director, Jean Padureanu, pentru site-ul oficial al grupării ardelene.

Tot sâmbătă, Nicolae Manea a fost numit în funcţia de antrenor principal al Gloriei. "Pentru mine este ca o reîntoarcere acasă, am petrecut destui ani ca jucător aici. Promovarea Gloriei în prima divizie, în 1990, a coincis cu prezenţa mea în lot, am avut onoarea să înscriu şi primul gol al Gloriei în Liga I. Aici e ca şi familia mea, sunt foşti colegi cu care am jucat, este preşedintele Jean Pădureanu, pe care îl regăsesc. Sper ca împreună să scoatem echipa la mal, lucrurile nu stau cum ar fi trebuit. Sper ca jucătorii să înţeleagă că lucrurile nu au mers aşa cum şi-a dorit conducerea", a declarat Nicolae Manea pentru site-ul oficial al clubului.

×
Subiecte în articol: liga 1