x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rezultat valabil

Rezultat valabil

de Marius Mihalcea    |    12 Apr 2011   •   21:28
Rezultat valabil
Sursa foto: GabrielaArsenie/Intact Images/Gazeta Sporturilor

160883-intact-imagesgazeta-sporturilorgabriela-arsenie20110412113014021.jpgComisia de Disciplină a LPF a respins ieri, apreciind drept neîntemeiată, con­testaţia depusă de clubul Uni­versi­tatea Craiova, prin care oltenii au cerut să câştige la „masa verde” me­­ciul de luni seară cu Rapid, pe te­ren 0-0, după ce nocturna arenei din Giu­leşti s-a întrerupt în două rânduri şi a funcţionat la capacitate redusă pen­tru câ­teva momente. „Nu se putea în­tâmpla nimic care să ducă la pier­derea meciului la «masa verde». Din ce ştiu eu, in­tensitatea luminii trebuie să co­boa­re sub 1.500 de lucşi, iar asta nu s-a întâmplat decât o da­tă”, a comentat preşedintele Rapidului, Dinu Gheor­ghe.

În minu­tul 41 al meciului Rapid – Craiova, ultimul din cadrul etapei a 25-a a Ligii 1, nocturna de pe Stadi­o­nul Giuleşti-Valentin Stă­nescu s-a stins pentru 30 de se­cunde, apoi s-a reaprins după por­nirea generatorului, dar instalaţia a func­ţionat o pe­ri­oadă la capacitate re­dusă. Totoda­tă, în minutul 65, ca­pacitatea instalaţiei de nocturnă a fost scăzută pentru cinci secunde, iar în minutul 70 pentru alte zece se­cun­de. În urmă cu zece ani, Rapid a pierdut c­u scorul de 0-3, la „masa verde”, meciul cu PSG, din Cupa UEFA, din cauza nocturnei care s-a stins şi nu a mai putut fi repusă în funcţiune în timpul prevăzut de regulament.

×
Subiecte în articol: fotbal intern