x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern „Rugat frumos” să plece, Mulțescu este acum rugat frumos să salveze iar Dinamo

„Rugat frumos” să plece, Mulțescu este acum rugat frumos să salveze iar Dinamo

de Adi Munteanu    |    16 Noi 2020   •   10:57
„Rugat frumos” să plece, Mulțescu este acum rugat frumos să salveze iar Dinamo

Zi decisivă azi în Ștefan cel Mare: ar trebui să intre în conturi banii mult promiși de investitorii spanioli. Dacă nici azi nu se va produce „minunea”, Cosmin Contra va pleca, mai ales că în ultima vreme este acuzat de spanioli că este mai mult un lider de sindicat decât membru al conducerii. În această situație, revine în discuție readucerea la echipă a salvatorului Gigi Mulțescu, antrenor de care spaniolii încercau să scape trimițându-l la U Cluj. Mișcarea aceasta este însă doar o strategie a calmării suporterilor, iar SMURD a declarat ieri că va cântări de 1.000 de ori înainte să ia o decizie.

×