x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Sferturi: Steaua elimină Rapidul şi merge în semifinale! Vezi toate rezultatele!

Sferturi: Steaua elimină Rapidul şi merge în semifinale! Vezi toate rezultatele!

12 Noi 2010   •   00:00
Sferturi: Steaua elimină Rapidul şi merge în semifinale! Vezi toate rezultatele!
Sursa foto: /Intact Images
Câştigătoarea ultimelor trei ediţii ale Cupei României, CFR Cluj, a părăsit competiţia după ce a fost învinsă în această seară, pe teren propriu, de Gloria Bistriţa, scor 0-1. Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 73 de Ribeiro Moraes, care a transformat un penalty acordat la semnalizarea asistentului Adrian Vidan, după ce în primă fază centralul Cristian Balaj lăsase jocul să continue la un fault al lui Tony la Băjenaru petrecut la marginea careului.

La finalul meciului, antrenorul ardelenilor, Sorin Cârţu, a încercat să-i aplice o corecţie fizică lui Vidan, pe care l-a alergat pe tunelul spre vestiare, fiind calmat cu greu de forţele de ordine.

Aceasta este prima înfrângere a celor de la CFR Cluj în Cupa României după 18 meciuri consecutive fără eşec. În optimile de finală ale ediţiei 2006-2007, pe 8 noiembrie 2006, formaţia ardeleană suferise ultima înfrângere, fiind eliminată, la Hunedoara, de FC Timişoara, scor 0-2.

După FC Braşov, Dinamo şi Gloria Bistriţa, Steaua este cea de-a patra echipă calificată în semifinalele Cupei României. Echipa antrenată de Marius Lăcătuş a învins pe Rapid cu 1-0, la capătul unui meci marcat de gravele incidente provocate de suporterii stelişti în debutul meciului.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris în minutul 49 de Romeo Surdu, care a adus steliştilor prima victorie în Giuleşti , obţinută pe teren, după o pauză de trei ani. Eroul Stelei în această partidă a fost portarul Ciprian Tătăruşanu, autorul unor intervenţii fenomenale în finalul jocului, când oaspeţii au trebuit să facă faţă cu greu asaltului rapidiştilor!


Joi, 11 noiembrie

CFR Cluj - GLORIA BISTRIŢA 0-1
A marcat:
R. Moraes 73-penalty

Rapid - STEAUA 0-1

A marcat:
Surdu 49

Meciul a fost întrerupt timp de 8 minute din cauza suporterilor stelişti, care au aprins torţe şi au aruncat cu obiecte, petarde şi fumigene în teren şi în sectorul de tribună alăturată, unde se aflau fanii rapidişti! Galeria Stelei a fost imediat evacuată din stadion sub escorta jandarmilor!!!


Miercuri, 10 noiembrie

FC BRAŞOV - FC Timişoara 1-0
A marcat:
M. Cristescu 90+3

DINAMO - Universitatea Craiova 1-1 (3-1 la 11 m)

Au marcat: C. Munteanu 67 / Dina 31
Eliminaţi: L. Ganea 79 / Dilevski 71
La lovituri de la 11 metri: 3-1
Au transformat: An. Cristea, C. Munteanu, Ad. Cristea / Ologu
Au ratat: Bordeanu / Găman, Bărboianu, M. Costea

Echipele scrise cu majuscule s-au calificat în semifinalele competiţiei, care vor avea loc pe 23 martie 2011 (turul) şi 20 aprilie 2011 (returul). Tragerea la sorţi a penultimei faze va avea loc peste două săptămâni, la o dată ce va fi anunţată ulterior. Finala Cupei României 2010/2011 se va disputa pe 25 mai 2011, la Braşov.

×
Subiecte în articol: cupa romaniei