În această după-amiază a avut loc, la Casa Fotbalului, tragerea la sorţi a meciurilor din semifinalele Cupei României. Ca şi la fazele anterioare, s-a folosit repartizarea în urne valorice.
Astfel, în urna A au fost repartizate echipele clasate pe primele şase locuri în Liga I, ediţia 2009-2010, respectiv Steaua şi Dinamo, iar în urna B, celelalte două formaţii calificate, FC Braşov şi Gloria Bistriţa.
Programul meciurilor din semifinale:
Steaua - FC Braşov
Gloria Bistriţa - Dinamo
Primele echipe extrase din urnă vor juca manşa tur pe teren propriu. Semifinalele se vor disputa în sistem eliminatoriu, tur-retur, la 20 aprilie 2011 şi 11 mai 2011. Finala Cupei României va avea loc la Braşov, la data de 25 mai 2011.
"Nu au fost emoţii pentru că în proporţie de 50 la sută ştiam cu cine vom juca. Braşovul şi Bistriţa au scos echipe importante până acum, iar în acest tur nu am reuşit să le batem, aşa că va fi o semifinală grea. Sper să ne calificăm după mulţi ani în finală şi să jucăm cu trofeul pe masă", a spus după tragerea la sorţi directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan.
"Este bine că vom juca returul pe teren propriu. Cupa este un obiectiv foarte important deoarece se poate ajunge mult mai uşor în Europa League. Vrem să jucăm finala şi să o câştigăm", a spus şi directorul sportiv al lui Dinamo, Tică Dănilescu.