x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Steliştii se tem de schimbarea de antrenor de la CFR

Steliştii se tem de schimbarea de antrenor de la CFR

25 Noi 2010   •   13:34
Steliştii se tem de schimbarea de antrenor de la CFR
Sursa foto: /Intact Images
139251-20101117181143003.jpg

Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, spune că jucătorii de la CFR Cluj ar putea să aibă o motivaţie mai puternică în meciul din Ghencea de duminică după înlocuirea antrenorului Sorin Cârţu.

"CFR este o echipă importantă, chiar dacă domnul Cârţu nu va fi prezent. Ei au un antrenor tânăr şi din experienţa mea poate fi un şoc pozitiv pentru CFR. Putem avea surpriza să întâlnim un adversar mai puternic decât cel dinaintea schimbării de antrenor. Avem semnale bune că vin suporterii la meci şi ne bucurăm mult. Susţinerea fanilor este importantă", a spus Răducan în cadrul unei conferinţe de presă.

"CFR este o contracandidată la titlu şi ne dorim să câştigăm. Sperăm să facem un joc bun şi să ne apropiem victoria. Cred că ei vor veni mai motivaţi, pentru că le-a ramas doar campionatul. Au fost eliminaţi şi din Cupa României şi nici nu vor ajunge în primăvara europeană. Vor fi determinaţi să câştige ca să termine cât mai sus în campionat. Însă noi nu ne putem permite să mai greşim şi vrem victoria, mai ales cu sprijinul publicului", a declarat şi mijlocaşul Janos Szekely.

×