După ce a obţinut calificarea la Campionatul Mondial, naţionala masculină de handbal a României a debutat în preliminariile CE din 2012. Din păcate, elevii antrenorului Vasile Stângă au fost învinşi în primul meci din grupa a 2-a, joi la Karlovac, de vicecampioana lumii şi a Europei, Croaţia, cu scorul de 34-22 (16-11).
Tricolorii au început curajos meciul de la Karlovac, ţinând aproape de gazde, care se aşteptau la o replică mai puţin arţăgoasă din partea României (3-3, min. 7). Egalitatea pe tabelă s-a menţinut în primele 10 minute, cu finalizări excelente ale lui Ghionea, dar şi intervenţii salutare ale portarului Mihai Popescu. Croaţii s-au detaşat însă la două goluri în minutul 13, 7-5, apoi la patru, 11-7 (min. 22), iar până la pauză diferenţa nu a mai putut fi remontată de echipa României, în pofida unui joc bun pe alocuri.
Imediat după reluare, handbaliştii români au reuşit să se apropie la 17-13, dar croaţii nu au rămas impasibili şi treptat au pus stăpânire cu totul pe joc (23-15, min. 41 şi 29-17, min. 48), asigurându-şi primele două puncte în cursa pentru calificarea la turneul final al CE din 2012.
Marcatori:
Croaţia - Kopljar 8 goluri, Strlek 6 goluri, Lackovici 5, Cupici 5, Vori 4, Zrnici 2, Balici 1, Gojun 1, Valcici 1.
România - Ghionea 7 goluri, Georgescu 3, Al. Stamate 3, Jurcă 2, Novanc 2, I. Stamate 2, Toma 1, Şania 1, Fenici 1, I. Stamate 1.
Primul meci din grupa a 2-a a preliminariilor CE din 2012 s-a jucat miercuri, Spania învingând la scor Lituania, cu 33-17 (17-5). După prima etapă Spania şi Croaţia conduc grupa cu câte 2 puncte, urmate de România şi Lituania (ambele cu 0). În următorul meci din grupă, România va întâlni Spania, duminică, la Oradea.
Preliminariile CE din 2012 programează doar aceste două etape în 2010, celelalte partide urmând a se disputa anul viitor, în 9-10 şi 12-13 martie, respectiv 8-9 şi 11-12 iunie. Primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe de calificare se vor califica la turneul final al CE din 2012, programat în Serbia, între 17 şi 28 ianuarie.