În tur, la Cluj, „șepcile roșii” s-au impus cu scorul de 2-0, cu golurile marcate de Martin Remacle și Alexandru Boiciuc.
Duminică seara, Universitatea Cluj a deschis scorul în „groapă”, printr-o execuție surprinzătoare a lui Tescan, în minutul 17, care a trimis un șut lobat din afara careului, învingându-l pe Eșanu, ieșit puțin din poartă.
Dinamo a egalat repede, după doar 2 minute, cu o acțiune frumoasă care l-a avut la finalizare pe Vlad Morar.
Clujenii au reușit apoi să conserve rezultatul, în ciuda faptului că Dinamo a dominat meciul și a avut cele mai importante ocazii de poartă.
Printre multele ocazii ale gazdelor s-au numrat și două șuturi în bară, ale lui Matei și Bani, în repriza secundă.
În cele din urmă s-a încheiat 1-1, scor la care Dinamo București retrogradează pentru prima dată în istoria clubului, în timp ce Universitatea Cluj revine pe prima scenă fotbalistică, după o absență de 7 ani.
(sursa: Mediafax)