x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Atacantul Alberth Elis, de la Bordeaux, s-a trezit din coma indusă

Atacantul Alberth Elis, de la Bordeaux, s-a trezit din coma indusă

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2024   •   22:22
Atacantul Alberth Elis, de la Bordeaux, s-a trezit din coma indusă
Sursa foto: Hepta

Atacantul echipei Girondins de Bordeaux, Alberth Elis, s-a trezit din coma artificială în care a intrat sâmbătă seară, în urma ciocnirii cu capul cu fundașul Donatien Gomis de la Guingamp, într-un meci de campionat.

Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Alberth Elis sunt, în sfârșit, liniștitoare. Aflat în comă artificială în urma ciocnirii sale la cap cu fundașul Donatien Gomis de la Guingamp, sâmbătă seara, internaționalul hondurian s-a trezit "și pare să se recupereze treptat", a anunțat familia sa prin intermediul unui comunicat publicat de Girondins de Bordeaux. Atacantul dăduse primele semne de progres marți. el reacționează acum când i se vorbește, dar "următoarele zile vor fi cruciale", a mai spus familia sa.

Elis este programat pentru un RMN pentru a determina riscul unor eventuale sechele după traumatismul cranian grav suferit. Încă de sâmbătă seara, președintele lui Guingamp, Fred Le Grand, și coordonatorul sportiv al clubului breton, Jérémy Sorbon, au luat legătura cu directorii lui Bordeaux pentru a se interesa de starea de sănătate a lui Elis. De asemenea, Donatien Gomis le-a scris acestora pentru a-l susține pe Elis și familia sa și pentru a-și cere scuze.

"Dorim să vă mulțumim din suflet pentru sprijinul vostru, cuvintele de încurajare și rugăciunile voastre și mulțumim în special echipelor medicale pentru grija acordată", a conchis familia lui Elis ca răspuns la numeroasele manifestări de susținere primite în ultimele zile. Alberth este un luptător, vă vom ține la curent cu starea lui în curând. ", se mai scrie în comunicatul citat de L’Equipe.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alberth Elis coma