x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Benfica, Milan, Westham și Marseille sunt primele sfertfinaliste din Europa League

Benfica, Milan, Westham și Marseille sunt primele sfertfinaliste din Europa League

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2024   •   23:34
Benfica, Milan, Westham și Marseille sunt primele sfertfinaliste din Europa League
Sursa foto: Hepta

Se cunosc primele patru sfertfinaliste ale UEFA Europa League, după ce joi seara, Benfica, Milan, Westham și Marseille și-au asigurat prezența în ultimele opt echipe ale competiției. Alte patru echipe calificate se decid tot joi seara. Tragerea la sorți pentru sferturi de finală are loc vineri.

Rangers – Benfica 0-1 (0-0) 2-3 la general

După ce în tur reușiseră o remiză surprinzătoare la Lisabona, scoțienii porneau cu prima șansă pe Ibrox Stadium din Glasgow, însă în ciuda unei posesii superioare, gazdele nu au izbutit să marcheze.

Rafa Silva a marcat a marcat pentru oaspeți golul calificării, în minutul 66, din pasa lui Di Maria. Golul a fost inițial anulat la semnalizarea tușierului, însă analiza VAR a arătat că reușita a fost validă.


Slavia Praga – AC Milan 1-3 (0-3) 3-7 la general

Italienii au venit relaxați la Praga, cu un avantaj confortabil obținut pe teren propriu (4-2). Avantaj pe care l-au multiplicat cu 3 goluri până la pauză, pe fondul eliminării lui Holes de la gazde, care la accidentat grav pe portarul Maignan, care a și fost înlocuit în minutul 23.

Gazdele au marcat golul de onoare pe final de meci, prin Jurasek. Pulisic, Loftus-Cheeak și Leao au marcat pentru Milan în prima repriză, partida încheidu-se cu scorul general de 3-7 în favoarea italienilor.


Villareal – Marseille 3-1 (1-0) 3-5 la general

Victorie de palmares și de consolare pentru echipa condusă de Marcelino, fostul antrenor al lui OM în prima parte a sezonului.

Plecați în retrur de la 0-4, spaniolii aveau o sarcină aproape imposibilă de a răsturna situația în favoarea lor. La jumătatea meciului recuperaseră un singur gol, prin Capoue, reușind apoi în partea secundă să se apropie mult de o egalare, după golurile marcate de Sorloth și Mosquera.

La 3-0, cu încă cinci minute de jucat din timpul regulamentar și alte cinci suplimentare, gazdele nu au mai izbutit golul care să fi dus meciul în prelungiri. Mai mult, Jonathan Clauss a marcat în al patrulea minut de prelungiri, pentru oaspeți, clarificând soarta echipei calificate.


Westham United – Freiburg 5-0 (2-0) 5-1 la general

Singurul gol marcat de nemți pe teren propriu s-a dovedit a fi insuficient și inutil, după ce oaspeții au cedat în mod categoric disputa de pe London Stadium. La pauză avantajul fragil de un gol era deja recuperat, prin golurile lui Paqueta și Bowen, pentru ca Cresswell și Kudus de două ori să rotunjească la cinci numărul golurilor primite de portarul Atubolu.

Tragerea la sorți pentru sferturile de finală are loc vineri la Nyon, cu cele patru echipe calificate în urne și altele patru ce urmează a fi decise tot joi seara.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: europa league benfica milan marseille