Ministerul francez al Afacerilor Externe a etichetat vineri drept 'neîntemeiate' afirmaţiile făcute de preşedintele FIFA, Joseph Blatter, conform căruia Franţa a făcut presiuni politice pentru ca Mondialul din 2022 să fie atribuit Qatarului, anunţă AFP.
'Afirmaţiile preşedintelui FIFA legate de pretinsele presiuni pe care le-ar fi făcut Franţa în momentul atribuirii Cupei Mondiale din 2022 sunt neîntemeiate', a reacţionat purtătorul de cuvânt al ministerului, Romain Nadal, întrebat într-un briefing de presă.
'Desemnarea unei ţări pentru organizarea Cupei Mondiale ţine de însăşi FIFA, ansamblul comitetului său executiv alege ţara prin vot', a observat Nadal.
Blatter a relansat joi polemica, care nu încetează să se intensifice, despre condiţiile de atribuire a competiţiei emiratului din Golf. Într-un interviu pentru radioteleviziunea elveţiană RTS, el a recunoscut că organizarea Mondialului în Qatar a timpul verii este o 'greşeală'.
Temperaturile pot ajunge vara în Qatar până la 50 de grade Celsius.
Blatter a afirmat că atribuirea acestei competiţii Qatarului s-a datorat 'presiunii politice', venită mai ales din partea Parisului şi a Berlinului.
'Se ştie foarte bine că mari companii franceze şi mari companii germane lucrează în Qatar. Nu lucrează însă doar pentru Cupa Mondială!', a subliniat Blatter. (Agerpres)