x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: Ce fac suporterii straini prin Moscova

Cupa Mondiala 2018: Ce fac suporterii straini prin Moscova

25 Iun 2018   •   15:13
Cupa Mondiala 2018: Ce fac suporterii straini prin Moscova

Cupa Mondiala de fotbal a cam dat peste cap viata moscovitilor. Pe strada rar se mai aude vorbindu-se ruseste, orasul este plin de suporteri care vor sa stie tot ce se intampla in jurul lor.

 

Cei mai multi vor sa plece cu cate ceva: un suvernir, ceva traditional, imbracaminte sau incaltaminte, ba chiar cu tatuaje. Cele mai populare au devenit saloanele specializate de pe Arbat, o zona plina de istorie, strada care gazduieste numeroase magazine de arta dar si de bijuterii, alaturi de buticuri cu tot felul de fleacuri orginale si care atrag privirile turistilor.

Ce tatuaje prefera clientii din intreaga lume: unii ceva special legat de Cupa Mondiala, altii cer turnurile Kremlinului, secera si ciocanul sau renumitetele matriosci.

Sunt insa si suporteri care nu vor altceva decat o mica amintire: un punct, un cerc, un patrat, orice. "Cei care ne trec pragul, iar in zilele astea au fost destui, vor ceva cu totul nou, nu se tem sa experimenteze si apreciaza calitatea tatuajelor noastre. De multe ori negociaza, incercand sa obtina un pret cat mai mic", a povestit patronul unui astfel de salon.

Ce ii nemultumeste pe straini? O japoneza, spre exemplu, venita cu mama ei sa sustina echipa nationala, se plange ca nu gaseste un magazin de unde sa cumpere apa. Iar afara e cald, foarte cald. "Intr-adevar, in Moscova au disparut de mult chioscurile cu de toate, unde puteai sa cumperi apa, sucuri, dulciuri, etc. Iar strainii nu stiu micile buticuri, inghesuite pe la parterurile blocurilor, nu foarte aratoase, dar extrem de utile", comenta, in acest sens, cotidianul Moskovski komsomolet.

"Putem face baie in fantana arteziana?", intreaba o familie din Columbia: un tata masiv imbracat in haine colorate, o mama subtirica si draguta si o pustoaica de vreo cinci ani. "Asa vrem sa ne racorim", recunosc ei, privind sagalnic la un politist. Se pare ca turistii au vazut, pe internet, fotografii cu rusi care faceau baie in fantanile din apropierea Kremlinului.

Politistul nu le-a raspuns, intorcand doar privirea spre fantana unde deja se balaceau niste suporteri straini. Un tablou care putea fi vazut in aproape toate fantanile din centrul Moscovei.

×